Încă e bine…



Cred că dacă l-ar întreba cineva pe Dan Petrescu (dar cine să-l întrebe, sau mai exact: cine să-l asculte pe clovnul de neegalat din fotbalul mondial!?) ce crede despre prezența lui și a echipei distruse de el în play-off-ul Conference League, în loc să vadă catastrofa retrogradării acolo din Europa League, cu siguranță l-ar apuca lătratul despre o mare performanță și mai ales despre faptul că dacă n-ar exista și arbitri pe lume, atunci CFR-ul lui ar fi campioana Europei! Noroc că acestui clovn (rectific: nu este de neegalat, cât timp pe Terra există și Șumudică!) i se termină aventura prin Europa în play-off-ul în care doar nu crede cineva că i-ar putea elimina pe suedezii de la Hacken! Tot incurcată e și soarta Universității Craiova, care urmează să dea piept cu echipa turcească Basaksehir, care chiar dacă n-o fi printre alea „grele” de acolo, reprezintă totuși un fotbal superior celui mioritic. Culmea culmilor este că FCSB, care în mai multe rânduri părea condamnată, de data asta are sarcina aparent cea mai ușoară, urmând să se confrunte cu Aberdeen, una dintre echipele de pluton din Scoția, care mie mi se pare cea mai slabă dintre cele 3 adversare ale echipelor noastre. Sigur că ar fi minunat să mă mai înșel o dată și toate cele 3 echipe românești să se califice, fiecare unde îi e locul. Doamne ajută!



Recomandări