Din cauza unor accidentări, atacantul Vasilică Dicher și portarul Gheorghe Viorel nu au putut fi utilizați în amicalul de ieri cu FC Botoșani. A debutat însă la Cetatea un fost internațional de juniori, Tudor Balmuș, jucător care a evoluat sezonul precedent la Unirea Dej. De asemenea, este așteptat să ajungă cât mai curând la Suceava și fundașul central Liviu Popa, un fotbalist recomandat lui Marian Pană de către fratele său, Costel, care l-a avut anul trecut sub comanda sa la CSM Râmnicu Vâlcea. „Odată cu venirea celor doi jucători s-a cam încheiat perioada achizițiilor pentru noi. Eu știu, poate doar Roberto ar mai putea să vină, dar numai în cazul în care impresarul său nu-i va găsi pe ultima sută de metri o echipă de prima ligă”, a declarat președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan.





