Șirul accidentelor rutiere în care au căzut victime copii, început de la finele săptămânii trecute, a continuat și marți, când un băiat în vârstă de 8 ani și o fetiță de 3 ani au fost loviți de mașini.
Primul accident s-a petrecut marți dimineață, în jurul orei 8.00, pe DN 2H, în orașul Vicovu de Sus.
Conform anchetei poliției, Georgeta M., în vârstă de 27 de ani, localnică, a acroșat cu mașina un minor în vârstă de 8 ani care s-a angajat în traversarea drumului fără a se asigura, la o distanță de zece metri față de o trecere de pietoni. Copilul a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu un traumatism cranian acut și o ușoară comoție, diagnosticul preliminar indicând leziuni ușoare, care nu pun viața victimei în pericol.
Al doilea accident s-a petrecut în jurul orei 12.20, la marginea DJ 208B, în parcarea din fața unui magazin, pe raza comunei Mitocu Dragomirnei.
Conform anchetei poliției, Gabriel V., un șofer în vârstă de 32 de ani, din municipiul Suceava, nu s-a asigurat la mersul înapoi, lovind o fetiță în vârstă de 3 ani care se juca în spatele autoturismului.
Fetița a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticată cu multiple excoriații și contuzii.
Poliția precizează că „vinovăția aparține conducătorului auto, care nu s-a asigurat la mersul înapoi, dar și părinților minorei, care au lăsat copilul nesupravegheat”.