Institutul Cantacuzino a confirmat, sâmbătă, prezența virusului AH1N1 în cazul a cinci probe din cele 12 trimise spre analiză joi. Directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Marinela Grădinaru, spune că este vorba despre un elev de la Seminarul Teologic Suceava, două eleve domiciliate în municipiul Vatra Dornei, care au călătorit în Republica Moldova, un tânăr de 26 de ani întors din Italia și un bărbat care a fost în contact cu o persoană venită din Iași.
Adjunctul DSP informează, printr-un comunicat de presă, că în cursul zilei de vineri s-au recoltat alte zece probe, dintre care trei post-terapie cu Tamiflu, iar sâmbătă s-au recoltat încă trei probe care au fost trimise spre analiză la București, rezultatele urmând să fie transmise în zilele următoare.
“În perioada următoare se va discuta posibilitatea de suspendare a cursurilor pentru o perioadă de șapte zile la Seminarul Teologic Suceava la nivelul unei alte clase sau a întregii unități de învățământ, după ce pe data de 5.11.2009 s-a decis suspendarea cursurilor clasei a XII-a unde învață elevul confirmat cu prezența virusului AH1N1”, a spus Grădinaru.
Ea a mai precizat că Primăria Suceava a acordat sprijin pentru dezinfecția unor unități de învățământ, punând la dispoziție logistica necesară, iar DSP Suceava a asigurat substanțele dezinfectante.
Extindere
Încă cinci suceveni diagnosticați cu gripă nouă
