Toamna confiscărilor

Încă 8.000 de pachete de țigări confiscate la granița româno-ucraineană



Deși pare aproape de domeniul fantasticului, se pare că toamna anului 2006 a adus o „epidemie” de lovituri contrabandei cu țigări de pe valea râului Suceava, aceasta în condițiile în care până acum cazurile de acest fel erau nesemnificative, rare ori deloc.
Ultima dintre acestea a fost consemnată ieri dimineață și are ca personaje principale un tânăr din Vicovu de Sus și un echipaj de la Detașamentul de Intervenții din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava. Mai explicit, polițiștii de frontieră au descoperit în apropierea fâșiei dintre cele două state – România și Ucraina, pe raza localității Vicov, un autoturism marca Volkswagen Passat, condus de tânărul Costel C., de 29 de ani, autoturism în care „crescuseră” 8000 de pachete de țigări de proveniență ucraineană (4.000 de Ronson și 4.000 de Saint George). Potrivit purtătorului de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, subcomisar Ilie Poroch-Serițan, din primele cercetări a reieșit că tânărul a preluat țigările de la complicii săi din Ucraina, urmând ca acestea să fie valorificate în bazarul din municipiul reședință de județ. În aceste condiții, țigările cu o valoare de piață de 240 milioane de lei vechi au fost reținute în vederea confiscării, iar tânărul Costel C. este cercetat sub acuzația de contrabandă.



Recomandări