Fonduri

Încă 80 de apartamente ANL în zona Metro

Tinerii suceveni vor avea la dispoziție încă 80 de locuințe ANL noi, pe lângă cele 80 care se construiesc acum în zona Metro.
În urma deplasărilor la București a primarului Ion Lungu, conducerea Agenției Naționale pentru Locuințe a aprobat realizarea celei de a doua etape de extindere a cartierului ANL din zona Metro. Practic, în imediata apropiere a hypermarketului Metro va fi realizat un cartier de locuințe ANL, cu 160 de apartamente, care vor fi repartizate tinerilor cu vârste de până la 35 de ani.
“Agenția Națională pentru Locuințe a aprobat realizarea celei de a doua etape de extindere a cartierului ANL din zona Metro. Pentru a fi alocate fondurile necesare realizării a încă 80 de apartamente ANL este necesară și avizarea proiectului de către membrii comisiei interministeriale, dar sunt toate șansele ca de anul viitor să înceapă lucrările și pentru celelalte două blocuri ANL”, a declarat Ion Lungu.

Recomandări

Trai ca-n Evul Mediu, dar la bloc – apartament debranșat de la toate utilitățile, posibil focar de boli, în municipiul Suceava

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare