Pe lângă cele peste 2.500 de fișiere cu filme și poze porno cu minori găsite în calculatorul personal al asistentului universitar arestat la mijlocul lunii trecute, anchetatorii au găsit recent, la o nouă percheziție informatică în același computer, alte peste 2.000 de fișiere de același gen, susțin surse judiciare.
În total, în calculatorul asistentului universitar, ofițerii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Suceava au găsit nu mai puțin de 100 de GB cu filme și poze pornografice cu minori, majoritatea cu vârste de până în 10 ani.
„Erau imagini cu copii făcând sex cu alți copii, puși să facă sex oral unor adulți, sex anal, abuzați, violați… bebeluși în scutece în imagini cu niște dezaxați sexual, oribil. Niște atrocități. O fetiță de 5-7 ani era legată de mâini și de picioare, în timp ce un adult o viola, sub privirile altor copii. Orgii cu copii și adulți… lucruri îngrozitoare”, mărturisea unul dintre anchetatori.
Octavian Modest Manu (32 de ani) va fi trimis în judecată, iar ieri a fost adus din nou în fața procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Suceava, pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală.
Din informațiile noastre, asistentul universitar a făcut cerere pentru a fi liberat sub escortă din arestul poliției pe data de 12 decembrie, pentru a susține teza de doctorat.
În cazul în care nu va susține teza de doctorat, tânărul va trebui să returneze statului suma de 80.000 de lei, bani pe care i-a încasat până acum pentru studiile de cercetare efectuate.
Octavian Modest Manu a ajuns în spatele gratiilor la mijlocul lunii trecute, fiind acuzat de pornografie infantilă. Potrivit anchetatorilor, tânărul și-a recunoscut fapta, mărturisind că „se relaxa când urmărea materialele porno cu minori”. Le-a spus anchetatorilor că mai întâi a fost curiozitate, apoi plăcere care s-a transformat în obsesie.
Pe lângă faptul că a descărcat de pe internet materialele interzise, Octavian Modest Manu le-a și pus la dispoziția altor dezaxați sexual, prin intermediul rețelelor de tipul „peer to peer” (de la egal la egal), din care se puteau descărca fișiere direct de pe calculatoarele altor utilizatori.
În fața judecătorului care l-a trimis în arest, asistentul universitar a declarat că
îi pare rău că nu a apelat la un specialist, care să-l ajute să-și rezolve obsesia pe care a făcut-o din a se uita la imagini porno cu minori.
Percheziții informatice
Încă 50 de GB de fișiere porno cu minori, în calculatorul asistentului universitar
