Un individ din județul Bihor s-a ales cu dosar penal și va da cu subsemnatul la poliție, după ce a fost depistat pe raza municipiului Vatra Dornei, înarmat cu un pistol deținut ilegal, într-o mașină în care se aflau ascunse mii de pachete de țigări de contrabandă.
Joi, în jurul orei 11:30, o patrulă a poliției dornene a oprit în trafic, pe strada „Mihai Eminescu” din localitate, un autoturism Ford Mondeo. Mașina era condusă de un anume Stelian Mikucz, în vârstă de 29 de ani, iar în autoturism se mai afla și Ovidiu Szferle, de 36 de ani, ambii din municipiul Oradea.
Polițiștii au observat în mașina celor doi, pe bancheta din spate, mai multe cartușe de țigări acoperite cu o pătură.
Dându-și seama că e marfă de contrabandă, polițiștii le-au cerut să meargă cu ei până în curtea sediului Poliției Municipiului Vatra Dornei, pentru efectuarea unei verificări amănunțite.
Oamenii legii au găsit în total nu mai puțin de 3.240 de pachete de țigări, cu o valoare de aproape 19.000 de lei.
Pe lângă cartușele de pe bancheta din spate, polițiștii au găsit țigări și la radiator, în portiere, în cutia de la schimbătorul de viteze, precum și în alte ascunzători făcute special în autoturism.
Pe lângă țigări, polițiștii dorneni au găsit și trei cartușe cu gaz iritant lacrimogen, calibrul 9 milimetri, și patru cartușe cu bilă de cauciuc.
La percheziția corporală făcută celor doi orădeni, oamenii legii au găsit asupra lui Ovidiu Szferle un pistol calibrul 10×22 T, fără muniție, pentru care acesta nu a putut prezenta documente legale de deținere.
În urma verificărilor, s-a constatat că Ovidiu Szferle nu este înregistrat ca deținător legal de arme și muniții și nici pistolul în cauză nu este în evidență.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Stelian Mikucz a fost amendat cu 1500 de lei, țigările, de proveniență ucraineană, au fost confiscate, iar Ovidiu Szferle urmează să se întoarcă la Vatra Dornei, fiind cercetat penal pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor.
Prins în trafic
Înarmat cu pistol, cu mașina plină cu țigări de contrabandă
