Înapoi la gluma de campionat



Aseară s-a dat startul, ceea ce înseamnă că amicalele serioase au luat sfârșit, urmând ca în locul lor să ne putem delecta, unii dintre noi, cu umorul pe care ni-l servesc în doze consistente, pe post de fotbal, divizionarele A. Pentru ca afirmațiile mele să aibă un suport real, vă propun ca primă temă de analiză ciudățenia cea mai amuzantă: comuna-minune Chiajna, devenită un soi de pol național al fotbalului. Vă mărturisesc că nu știu, ci doar bănuiesc cam pe unde s-ar afla pe harta patriei. Important e că e o comună. Să zicem, ca Bosanci. Vă imaginați, boieri dumneavoastră, un Bosanci cu 2 (două) echipe în Divizia A? Dar cu 3 (trei)!? Că cică după Concordia din localitate și Viitorul, importată de la Constanța, ar urma să-și tragă viză de flotant și Rapidul, în caz că noul patron (ăsta oare există sau e și el doar o glumă ca precedentul, ca anteriorul precedentului și ca mai toți cei care s-au aținut pe la porțile Giuleștiului, escroci de duzină sau mafioți cu acte-n regulă?) nu va găsi printre averile-i declarate și cățiva lei pentru a drege stadionul astfel încât să devină omologabil. Apropo: care or fi criteriile de omologare? Și cum poate fi aptă de competiție toloaca din Chiajna cu 14 locuri în parodia de tribună și cu instalația de nocturnă care luminează cam cât lanterna mea pe malul Prutului… când încep să mă lase bateriile!? Avem, ca mereu în ultimii (zeci de) ani, patru echipe care trag la titlu și la cupele europene: Steaua, Astra, Petrolul, CFR Cluj (unde-s Vaslui și Urziceni?) și o glumă numită Dinamo. Unde veteranii au 23 sau 24 de ani, ceea ce înseamnă că trebuie să-i lăsăm să se pregătească în liniște pentru Champions’ League… ediția 2021! Va fi, se zice, un sezon experimental, la sfârșitul căruia vor retrograda șase, vor promova două. Dar cu ălea 5-6 care se vor retrage pe drum, cu patronii la pârnaie și cu insolvența la ușă ce facem? Mamă, ce o să „ne râdem” și-n sezonul ăsta!



Recomandări