Senzația de inutilitate a fost la ea acasă pe stadionul din Tiraspol, în momentul fluierului final. Steliști sau șerifi, deopotrivă, au părăsit deja Europa, deși, cu bătaie spre alde Transnistria, ca să părăsești ceva trebuie mai întâi să ajungi acolo, dar asta-i altă poveste. Acest rezultat de egalitate, cât o înfrângere de data asta, ar fi sărbătorit ca revelionul de alți români peste numai o săptămână. Dar să nu anticipăm, toate la vremea lor. Pentru a juca meciul cu Twente cu calificarea pe masă, Steaua avea nevoie de norocul ăla din meciul cu Vaslui. Zapata a fost culpabil, dar cine a văzut șpițul cu care atacantul „i-a dat în cap”, amplificat și de terenul desfundat, își dă seama că se pot acorda circumstanțe atenuante. A fost un șut de reptilă, nu rareori mai păcătos decât un șut năspraznic de bivol. Ca termen de comparație, cred că Pantilimon are mai puține scuze la golul lui Luis Suarez, care a împuns mingea cu un șpiț curat. E drept, la ce linie de apărare are Timișoara, doar prin disciplină tactică și combativitate au putut impune atâtea remize până acum. Când își propune să joace ofensiv, și deci aliniază mai mulți jucători de atac, echipa lui Sabău devine vulnerabilă, fiindcă dublajul se subțiază, iar, de exemplu, un jucător ca Artiom Karamian n-are cum să se metamorfozeze peste noapte într-un fundaș de meserie. Sigur, poate compensa prin efort, dar dacă nu e ajutat, se întâmplă ce s-a întâmplat la golul egalizator al lui Ajax.
În rest, meciul de la Timișoara, prin contribuția ambelor echipe, a fost neașteptat de spectaculos. Goluri, bare, penalty-uri apărate de titular și de rezervă, rezistență eroică în ciuda inferiorității numerice de doi oameni! Apropo de eliminări, n-am înțeles de ce fluiera galeria lui Poli la înlocuirea lui Bucur cu Taborda. Ce vroiau de la Sabău, să scoată un fundaș pentru a băga portarul de rezervă?! La Mondialul din ’94, Sacchi îl scotea pe Baggio la 0-0 pentru a înlocui portarul eliminat. Sau poate se simțea nevoia corului la un scor gen 1-8!
