Înălțimea mare a pupitrului de la care au fost rostite discursurile la bilanțul Ministerului Public a fost prilej de glume pentru președintele Traian Băsescu, care a remarcat că premierul Emil Boc va avea probleme din acest motiv, iar șeful Executivului a ales să-și țină discursul de la prezidiu. Procurorul general al României, Codruța Kovesi, a dechis, miercuri, seria de discursuri, fiind urmată de președintele Traian Băsescu, care a glumit pe tema înălțimii pupitrului.
„Ferească Dumnezeu să fii mai puțin înalt decât doamna Codruța Kovesi, pentru că nu te mai vezi de la tribuna asta. O să vedem ce o să facă domnul prim-ministru”, a spus Băsescu, provocând aplauze și râsete în sală.
În debutul discursului său, Emil Boc a explicat că, deși „precedentul nu este izvor de drept penal în România”, îl va utiliza, referindu-se la antevorbitorul său, președintele Curții Constituționale, Ioan Vida, care vorbise de la prezidiu și nu de la tribuna destinată discursurilor.