ICCJ a respins contestația făcută de PNL față de semnul electoral depus de PLD la Comisia Electorală Centrală pentru alegerile europene, a declarat ieri, Valeriu Stoica, membru al conducerii provizorii al PLD.
PLD a depus, în 20 februarie, la Biroul Electoral Central, semnul său electoral pentru alegerile parlamentare europene, a precizat Stoica. Ulterior, PNL a contestat la ICCJ folosirea acestui semn.
„A fost încă una dintre acțiunile PNL prin care s-a urmărit împiedicarea participării PLD la competiția politică democratică. Însă, ICCJ a respins contestația făcută de PNL, ca nefondată”, a mai spus Stoica.
Valeriu Stoica a prezentat și prevederile legale în baza cărora PLD și-a putut depune semnul electoral la BEC deși o decizie finală privind înregistrarea formațiunii ca partid politic este așteptată la 1 martie.
„Legea alegerilor pentru PE spune că listele de candidați se depun cu 60 de zile înainte de alegeri, cel mai târziu la 14 martie. Data în raport cu care se apreciază îndeplinirea condițiilor de participare la alegerile europene este data la care se definitivează listele de candidați. Altfel, ar exista riscul ca un partid, deși are dreptul să depună liste de candidați, să fie împiedicat să-și folosească semnul electoral în campanie. Iată de ce important este ca PLD să finalizeze formalitățile de înregistrare până la definitivarea listelor de candidați. Or, termenul pentru soluționarea contestației împotriva deciziei Tribunalului București de înregistrare a PLD este 1 martie, înainte de definitivarea listelor de candidați. Justiția nu s-a lăsat înșelată de tertipurile PNL pentru împiedicarea participării PLD la alegerile europene”, a explicat Stoica.





