Ultima ieșire gravă în decor a lui Corneliu Vadim Tudor m-a făcut să mă întreb ce știe noua generație despre ființa asta nevricoasă și despre partidul pe care îl cară, nu fără succes, după el. Din capul locului, trebuie spus că Partidul România Mare s-a născut grație imensei prize la public de care s-a bucurat revista cu același nume, înființată de tandemul Eugen Barbu (director) și Corneliu Vadim Tudor (redactor-șef). O gazetă a cărei specialitate a fost și rămâne pamfletul injurios, adeseori calomnios, folosit în principal ca armă de înghesuire și intimidare a adversarilor de pe scena politică.
Să amintim un caz concret: la 1 noiembrie 1991, Gheorghe Robu, procurorul general de atunci al țării, a fost nevoit să demisioneze, urmare a unei campanii înverșunate de presă, dusă de revista „România Mare”. Deși acuzațiile erau dintre cele mai grave – „luare de mită, daruri în valută primite de la Ion Rațiu (n.r. – unul dintre liderii Partidului Național Țărănesc), abuzuri în serviciu, solidaritate cu Ungaria în defavoarea României etc.” – ele nu au fost niciodată probate.
Paradoxal, din procesul pe care Robu i l-a intentat lui Tudor, justiția l-a scos basma curată pe acesta, creându-i o aură de cetățean purtător de anticorpi care asigură imunitate la legile țării.
Pentru că am ajuns aici, ar fi ceva de spus și despre ținuta morală a pamfletistului, cunoscută fiind poziția exprimată de un critic literar de talie, Northrop Frye, în “Anatomia criticii”, cartea sa de referință: „Pentru ca atacul să fie eficient, trebuie să atingem un anumit nivel de obiectivitate, și acesta îl leagă pe cel care atacă de un standard moral. Satiristul își asumă de obicei o înaltă conduită morală”. E o condiție subînțeleasă: pentru a avea căderea să critici, trebuie ca tu însuți să ai în societate un comportament ireproșabil.
Vadim și “înalta conduită morală”, baba și mitraliera. Te bușeșete râsul.
Ca o încununare firească a succesului de care revista s-a bucurat, la 20 iulie 1991, Partidul România Mare a fost înființat, prin decizia numărul 14 a Tribunalului Municipal București. Dintr-o gazetă, fie ea și specializată în pamflete, să ia naștere un partid politic important… Un caz demn de a fi menționat în “Guiness Book”.
Partidul România Mare nu și-a tăiat niciodată cordonul obilical care-l leagă de revista-mumă. El a avut grijă să atragă în rândurile sale foști ofițeri grei de securitate – ca Ilie Merce și Toma Năstase – foarte utili în procurarea documentelor ce aveau să stea permanent la baza dezvăluirilor gazetărești, orientate împotriva personajelor și partidelor politice intrate, la un moment dat, în dizgrația marelui șef Vadim.
