Înainte de dezastru



Aceasta este săptămâna declanșării dezastrului în fotbalul românesc, după ce măcar două dintre poreclitele „echipe europene” vor fi eliminate de unii la fel de împiedicați, dar măcar predispuși la efort. Sunt chiar curios cu ce gogorițe ne vor împuia capul după eliminare și despre ce fel de performanțee vor mai avea tupeul să grohăie. Nu am habar dacă în noul format se mai practică retrogradarea (de pildă de la Champions’ League la Europa League, iar de la aceasta la Conference League) însă pentru amorțiții noștri asta nu reprezintă un avantaj, o șansă de reabilitare, ci doar ocazia de a se face de râs o dată în plus, ba încă și la niveluri inferioare. Îmi vin toate astea în cap după ce săptămânatrecută am urmărit absolut oripilat parodia de fotbal a numitei FCSB în compania unor amărâți care joacă de multă vreme cu ochii pe cer, să nu vină drone sau rachete peste ei, și care pe motiv de pericol iminent nici nu mai au voie să organizeze acasă partidele internaționale. Credeți că neisprăviții lui Becali vor profita de șansa returului pe teren neutru, la Budapesta? Păi ăsta, care a dat câte doi bani pe fiecare maimuțoi din teren, de ce naiba ar avea pretenții caăștia să joace de trei bani? Ce naiba să aștepte de la alde Chichiresși alți rebutați, care și pe vremea când erau buni erau tot prosti!? Hai să vedem, domnu’ Nea Gigi, dacă e așa cum zici tu, că „Maccabi nu ne poate elimina niciodată”! Alelalte 3, mai penale: au reușit ca în 3 meciuri cu un total de vreo 300 de minute să nu înscrie nici măcar un singur gol! Fericit nu cred că a fost decât clownul Dan Petrescu, pentru care fotbalul fără goluri e cafrișcade pe savarină. Numai că în cazul său și al panaramei de echipe numită CFR Cluj, frișcaare culoarea maro și un miros specific… Sunt gata să pariez că nici în acest an pentru echipele românești cupele europene nu se joacă pe gazon, ci doar pe ecranele din sufragerie.



Recomandări