Gospodarii din Horodnic de Sus s-au întâlnit în după-amiaza zilei de duminică, 9 martie, la ultima șezătoare din această iarnă și pentru a marca începutul muncii la câmp prin întoarcerea simbolică a primei brazde cu plugul.
Această întâlnire a sătenilor de la sărbătoarea denumită în Calendarul popular Sfințișorii sau Sâmbra plugului semnifică sfârșitul lucrului în casă la războiul de țesut, la tors și împletit, la pregătitul zestrei pentru nuntă și începutul primăverii prin intrarea plugului în brazdă. Pe vremuri, în această zi avea loc asocierea plugarilor pentru a efectua muncile agricole de primăvară și începea munca sacră a pământului cu plugul, trăgându-se prima brazdă.
Meșteri lingurari, opincari, olari, femei care țes, cos, torc, împletesc, scărmănători de lână, domnițe care pictează, copii care ajută la făcutul ghemelor și suveicilor, soliști vocali și instrumentiști au răspuns chemării Mariei Luța de a veni la șezătoarea organizată la Pensiunea “Plaiul Bucovinei” din Horodnic de Sus.
De multe ori sărbătoarea celor 40 de sfinți cădea în timpul săptămânii și atunci femeile și bărbații se adună la ultima șezătoare a iernii pentru a coase, împleti, toarce, țese și altele, pentru a povesti și a cânta.
Maria Luța, organizatorul șezătorii, ne-a spus: „Majoritatea meșterilor din sat sunt prezenți pentru a lucra demonstrativ de această dată, pentru că este o zi de duminică. La noi tradiția șezătorilor încă se păstrează. La șezătoare se cânta de dor, de nuntă, de leagăn, doine, cântece de cătănie, se mai ia câte un păhărel mic pentru curaj, te mai relaxezi, te mai refaci. Reînviem portul popular, cântecele vechi, meșteșuguri vechi cum ar fi confecționatul lingurilor, opincilor, ceramica din lut. Noi nu putem trăi fără oale de lut în care să ne păstrăm laptele acru, în care să facem sarmale sau să coacem babele de Paște, oale de smântână, cănițe de băut vin. Totul este moștenit din moși strămoși, cu astea ne-am născut, cu asta am crescut. Este păcat să se piardă”.
Șezătoarea, o atracție și pentru cei întorși acasă
Viorel Grijincu a dat lâna la foșalăi, soția sa, Maria, a tors-o, la fel cum a făcut-o și Maria Popescu, al cărei fir a fost mai gros, pentru că a fost folosită pentru împletit ciorapi.
Petru și Ilișca Crăciun s-au întors acasă după 42 de ani petrecuți la Timișoara. S-au întors la Voitinel pentru liniște, aer, apă și tradiții. Petru a cântat și i-a încâtat pe toți cei prezenți cu fluierul său „fermecat”, la care a învățat să cânte împreună cu vărul său, regretatul Silvestru Lungoci, iar Ilișca a realizat cusături cu bumbac pe pânză țesută în casă pentru costume populare, dar și-a adus aminte și de șezătorile din Ardeal la care participa când era copil.
Ecaterina Macovei și Maria Lungoci au cusut batiste care se pun la mire și mireasă. Femeile ne-au spus că pe vremuri miresele erau îmbrăcate în costum național, cu batic cu catrință, cu năframă în față. Batista era cusută de druște și o purtau mirii pentru a se distinge de restul nuntașilor. „Această tradiție se pierde, este o raritate să vezi o mireasă îmbrăcată național. Aceste batiste se puneau și pe colacii nașilor. O astfel de batistă se cosea în două săptămâni. Cămașa de mire, cea a socrilor erau cusute cu aceleași modele și de cum se tocmea nunta, druștele se apucau de treabă”, ne-au spus femeile.
Rolul șezătorilor era de a obține lucruri de valoare
Un ștergar și ghemele cu lână roșie erau un alt punct de atracție pentru cei care au fost spectatori la șezătoare.
Margareta Cora ne-a spus: „Este reprezentată floarea racului, pânza este țesută în stative. Este cusută în cruciulițe mici, se lucrează cu multă grijă, cu multă migală, pentru că așa cum este pe față trebuie să fie și pe dos. Când eram tineri ne întâlneam la șezători și coseam. Rolul șezătorilor era de a obține lucruri de valoare, care se puneau în casa mare, unde se strângea zestrea pentru viitoarea mireasă. Tot la șezătoare, băieții te vedeau cum lucrezi, știau dacă ești gospodină sau nu”.
Pentru că la șezătoare au fost și meșteri opincari, Viorica Hrișcă a făcut nojițe pentru opinci. Tot ea ne-a dezvăluit secretul păstrării cămășilor populare, spălatul manual cu săpun de casă făcut cu sodă.
De la meșterii opincari am aflat că opincile sunt făcute din piele de vită și din piele de porc.
O prezență inedită la șezătoare a fost cea a Loredanei Buliga. Fata în vârstă de 13 ani este cu adevărat talentată în pictură. Lucrează pe pânză, hârtie, lemn, sticlă și ceramică, peisaje, aspecte din viața satului, chipuri de copil, dar cel mai mult îi place să facă icoană. Personajul cel mai îndrăgit este Maica Domnului, apoi Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor.
Loredana este un autodidact, ar dori să își perfecționeze talentul la Colegiul de Artă din Suceava, dar nu știe dacă din pictură își va putea asigura existența.
Punct de informare turistică la Horodnic de Sus
Prezent la Horodnic de Sus, Ioan Ițco, director al Institutului de Învățământ și Cercetare în Turism “IPI Bucovina”, fondator al Revistei ”Dulce Bucovină”, a oferit, din partea instituției pe care o conduce, Mariei și lui Viorel Luța o Diplomă de excelență în promovarea turismului în România. Profesorul Ițco a făcut cunoscut că în generosul spațiu care a găzduit șezătoarea, oferit de Dănuț Coroamă, va fi amenajat un punct de informare turistică de la care turiștii care merg spre Putna să poată obține informații și despre atelierele meșteșugărești, despre muzeele din Bucovina, despre traseele turistice și alte atracții din județ.
Șezătoarea s-a încheiat cu degustarea bucatelor de post, sarmalele fierte în oală de lut și desertul din prune uscate cu nucă fiind savurate drept adevărate delicatese.
