Inadaptabilul

Unul din cele mai bizare fenomene legate de fotbalul românesc este cel al inadaptabilității. De nenumărate ori, fotbaliști români cu certe performanțe „la intern”, o dată ajunși afară, la echipe de top mondial sau mau modeste, au dezamăgit în așa măsură încât au fost fie revânduți pe mai nimic, fie returnați la echipa-mamă, adesea și cu plata salariului, numai să nu mai fie văzuți pe acolo. S-a întâmplat cu talente enorme, (Lupu, Zicu, Răducioiu) sau doar moderate (Claudiu Răducanu, Dică, Torje) iar cei care cu adevărat și-au găsit până la urmă locul stabil în vreo echipă sunt extraordinar de puțini. De fiecare dată, fără excepții, termenul vehiculat a fost „inadaptarea”, ceea ce este evident. Întrebarea e: ce-i face pe ai noștri mai inadaptabili la fotbalul profesionist european (ceea ce e cu totul altceva decât „profesionismul” românesc – sau poate chiar ăsta o fi răspunsul!) decât negrii din Africa ori americanii? Mă gândesc că în primul rând e vorba de maniera de selecție și de promovare încă de la vârsta copilăriei. Cunosc cazuri concrete de copii hipertalentați pe care antrenorii lor, în loc să-i cultive, ca olandezii, i-au ținut ani întregi pe tușă fiindcă părinții nu săreau cu șpaga la antrenor! O altă anomalie este cea legată de școală. Fotbalistul român (și antrenorul lui, și președintele de club, și Federația, și tot ce mișcă!) e convins că talentul e totul și că ține loc și de carte. Neștiind să articuleze nici în română o propoziție simplă, evident că o dată ajuns într-o lume în care ar trebui să știe măcar engleza foarte bine (eventual spaniolă / italiană / germană) se simte frustat, și de aici până la prăbușire mai e un singur pas. Mic de tot. Este și motivul, cred, pentru care un Pițurcă nu merge nicăieri în lume să-i vadă la lucru pe jucătorii succeptibili de convocare la lot. Vi-l imaginați pe Pițurcă având un vocabular în engleză / franceză / germană la fel de vast ca acela românesc (adică 200 de cuvinte!?) Exclus. Și-atunci cum ar trebui să se strâmbe el la ghișeu ca să înțeleagă fata aia că vrea bilet până la București? Și ce semne ar trebui să facă în „dialogul” cu un șef de pe la Stuttgart ca ăla că priceapă că Piți vrea să știe la ce oră are Maxim antrenament?