Cupa Monitorul de Suceava la tenis de câmp va continua și în acest weekend, cu alte 12 partide, în paralel cu o altăcompetiție, Cupa Inter Conti.
La Cupa Monitorul 2016 participănu mai puțin de 182 de jucători din județul Suceava, care se întrec la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elităși Veterani. Turneul se va derula pânăla sfârșitul lunii septembrie la Bazele sportive Unirea și IRE, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat căediția din acest an va cuprinde, în premieră, și douăsecțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției urmând să-și mai aducăaportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon.
Rezultatele de ieri, 29 iulie
Vineri, 29 iulie, ora 06.00 | Alex Drăgănescu –IonuțRădășanu | Sec. Cons I , SeriaII | Baza UNIREA | 6 – 2, 6 – 1 |
Vineri, 29 iulie, ora 08.30 | Tiberiu Avram –Mihai Macarie | Princ. Cons.II, Seria I | Baza UNIREA | 4-6, 7-5, 6-7 |
Vineri, 29 iulie, ora 10. 00 | PetricăParfenov –Ștefan Ungureanu | Princ., Semif. II, Seria I | Baza UNIREA | 4-6, 0-6 |
Vineri, 29 iulie, ora 17.00 | Doru Bădăluță–Vasile Siretean | Princ. Cons.II, Seria II | Baza UNIREA | 6-3, 1-6, 7-5 |
Vineri, 29 iulie, ora 08.00 | Cioban Leonte –Adi Ungureanu | Princ. Retr. II, Seria II | Baza IRE | 6-0, 1-6, 6-2 |
Vineri, 29 iulie, ora 08.00 | Mihai Ichim – Emilian Petruneac | Sec. Consolare I, Seria I | Baza IRE | 3 – 6, 3 – 6 |
Vineri, 29 iulie, ora 11.00 | Florin Dumbravă–Vasile Filip | Elită, -40, Grupa B | Baza IRE | 6-0, 6-0 |
Meciurile programate în weekend
Sâmbătă, 30 iulie, ora 07.00 | Victor Doboș–Răzvan Guzu | Princ, Retr I, Seria II | Baza UNIREA | |
Sâmbătă, 30 iulie, ora 07.00 | Aurel Toma – Constantin Curic | Sec. Sem. II, Seria II | Baza UNIREA | |
Sâmbătă, 30 iulie, ora 19.00 | Vasile Ungureanu –Cătălin Lungu | Princ., Semif. II, Seria I | Baza UNIREA | |
Sâmbătă, 30 iulie, ora 19.00 | Simion Mercheș–Lucian Pohoață | Princ., Semif. I, Seria II | Baza UNIREA | |
Sâmbătă, 30 iulie, ora 19.00 | Bogdan Apostol – Doru Bădăluță | Princ. Cons.II, Seria II | Baza UNIREA | |
Sâmbătă, 30 iulie, ora 15.00 | Irinel Nanu –Bogdan Marasin | Elită, -40, Grupa B | Baza IRE | |
Sâmbătă, 30 iulie, ora 17.00 | Eduard Bandi –Alin Leuciuc | Princ., Semif. II, Seria II | Baza IRE | |
Duminică, 31 iulie, ora 07.00 | PetricăHorga –Gabriel Toderașcu | Elită, +40, Grupa C | Baza UNIREA | |
Duminică, 31 iulie, ora 19.00 | Ovidiu Moșuc – Corneliu Morari | Sec. Cons II, Seria I | Baza UNIREA | |
Duminică, 31 iulie, ora 19.00 | Vlad Airinei –Dumitru Moraru | Princ. Retr. II, Seria II | Baza UNIREA | |
Duminică, 31 iulie, ora 21.00 | Bogdan Apostol –Lucian Burlacu | Princ. Cons.II, Seria II | Baza UNIREA | |
Duminică, 31 iulie, ora 12.00 | Irinel Nanu –Daniel Roșu | Elită, -40, Grupa B | Baza IRE |