În weekend, strat de zăpadă de cinci centimetri în Pasul Tihuța care leagă Transilvania de Moldova



Stratul de zăpadă măsoară cinci centimetri în Pasul Tihuța după ce, în zonă, a nins toată noaptea de sâmbătă spre duminică, drumarii fiind nevoiți să arunce pe DN 17 care leagă Transilvania de Moldova peste 20 de tone de antiderapant, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sistemul de Gospodărire al Apelor (SGA) Bistrița-Năsăud a informat că, la Piatra Fântânele, în Pasul Tihuța, a nins abundent în noaptea de sâmbătă spre duminică, zăpada depunându-se într-un strat de cinci centimetri.
„A nins pe toată Valea Bârgăului, zăpada s-a depus într-un strat de 1-2 centimetri. De la Mureșenii Bârgăului spre Pasul Tihuța avem însă un strat mai consistent, de cinci centimetri”, a declarat, duminică, dispecerul de serviciu de la SGA Bistrița-Năsăud.
Ca să păstreze drumul circulabil, drumarii au acționat cu două utilaje care au împrăștiat pe DN 17, în Pasul Tihuța, peste 20 de tone de antiderapant.
„Contractele pentru deszăpezirea drumurilor s-au încheiat. Mai avem la Piatra Fântânele doar două utilaje. Am acționat cu ele și am păstrat drumul curat. Sperăm să nu ningă mai tare fiindcă nu știu ce vom face”, a declarat dispecerul de serviciu de la Secția Bistrița a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj.
Duminică a început să ningă viscolit și la Bistrița, însă zăpada nu s-a depus, ninsorile fiind de scurtă durată, urmate apoi de soare.