Undeva în viitor. Anul 2.069. La mai bine de jumătate de secol de timpurile noastre, după calendarul din Asia, există un popor mult mai sărac decât ceea ce vedem zi de zi prin satele și orașele Sucevei. Cu toate acestea, nimeni nu pare nefericit, iar oamenii nu aleargă ca nebunii după bani, cariere și glorie. Este Nepal, țara lui „biștare, biștare”, adică „încet, încet”, în traducere românească. Cam asta este starea de spirit a unui popor care trăiește la poalele munților Himalaya, un loc unde certurile sunt aproape inexistente. Poate părea ciudat, mai ales că aici toată lumea este, aparent, într-o mișcare browniană, dar chiar așa se întâmplă, nimeni nu se grăbește niciodată, indiferent de activitatea prestată.
Toilet Break
Infrastructura din Nepal este la pământ din toate punctele de vedere. Șoselele sunt aproape distruse, porțiunile de asfalt alternează cu zone cu pământ și pietriș sau cu gropi serioase. Așa se face că viteza de circulație este redusă, iar o mașină bună poate atinge maxim 40 km/h. Pentru că marcajele rutiere sunt aproape inexistente, iar curbele prin munți sunt numeroase, claxonul este indispensabil. Depășirile sunt frecvente, dar rar se produc accidente, și asta pentru că cel ce vine din sens opus are timp să oprească și să-i acorde prioritate grăbitului.
Un drum de 200 de km înseamnă cam șapte ore de mers cu „busul turistic”. Este acel autobuz în care au acces doar călătorii care plătesc un bilet ceva mai scump față de cursele regulate în care localnicii mai cară și animale. Un astfel de drum are și cel puțin două opriri, în cazul în care nimeni nu mai cere vreo haltă. Una din opriri este așa numitul toilet break, în care pasagerii sunt invitați să-și facă nevoile fiziologice într-un spațiu betonat pentru a fi protejați de privirile curioșilor, în timp ce „chiuveta” este peste drum și constă într-un izvor care curge direct din munte. A doua oprire importantă este la un restaurant de pe marginea drumului, unde se servește masa, cafeaua sau vreun suc.
Desertul constă în zguduiala pe care busul turistic ți-o servește pe gratis pe tot parcursul unui drum.
Case din lut, la doi pași de resorturi de tip occidental
Țară a contrastelor, Nepalul adună în aceeași zonă oameni și mentalități total diferite. În Chitwan, de exemplu, se află refugiați indieni, care trăiesc într-o sărăcie lucie. Casele din lut îi protejează doar de soare și ploaie, în timp ce terenul pe care-l au la dispoziție este puțin spre inexistent. Există și o explicație pentru acest deficit de teren. În apropiere se află Parcul Național Chitwan, un loc de care turiștii sunt atrași ca un magnet de gândul că vor vedea elefanți, rinoceri, crocodili sau păsări rare. Și acolo unde sunt turiști apar și banii. Iar investitorii din zonă au speculat imediat oportunitatea unor afaceri profitabile. Un teren de aproximativ 10 ari, cumpărat în urmă cu cinci ani cu 85.000 de euro, a ajuns să valoreze acum undeva la 200.000 de euro. Iar fiecare petec de pământ a devenit un adevărat boț de aur, resorturile de tip occidental ridicându-se într-un ritm amețitor. Chiar și așa, praful este nelipsit, iar balega de elefanți și localnicii care tranșează carnea pe imașurile din apropiere duc la extrem această lume a contrastelor. Iar în Chitwan nu doar terenurile se află la mare căutare, ci și elefanții. Acesta costă în jur de 40.000 de euro, dar îi aduce proprietarului un venit lunar de circa 1.000 de euro. Iar un elefant indian trăiește în jur de 50 de ani.
Himalaya, magnetul din Nepal
Fără doar și poate, lanțul muntos Himalaya reprezintă punctul de interes major al Nepalului. Vârfurile semețe sunt visul oricărui iubitor de munte, iar dacă pe Everest, Annapurna, Dhaulaghiri sau Lhotse ajung doar cei mai experimentați alpiniști, au fost amenajate și trasee de trekking foarte accesibile. Un drum până la Everest Base Camp, punctul terminus de la cota 5.300 de metri, durează până la 15 zile, cu tot ceea ce înseamnă aclimatizare și „îmblânzirea” muntelui și revenire la punctul de plecare. Pentru Annapurna Base Camp, situat la 4.130 de metri altitudine, este nevoie de circa nouă zile. Peisajele sunt fantastice și efortul va fi răsplătit pe măsură. Iar costurile nu sunt foarte mari, prețurile de cazare la cabanele din munți fiind de 1-2 euro pe noapte, de 50 de ori mai mici decât în Alpi, spre exemplu.
Pentru persoanele mai comode sau care nu rezistă la urcat și coborât munții, cea mai la îndemână modalitate este avionul. Cu un aparat de zbor de dimensiuni reduse se pot vedea munții de aproape. Din Kathmandu, capitala Nepalului, de pe „aeroportul domestic”, se organizează zilnic zboruri spre Everest, legenda pe care o știe probabil orice copil. O călătorie de o oră costă în jur de 130 de dolari, iar din avion se văd cinci din cele zece vârfuri de peste 8.000 de metri din lume. E un spectacol alb-gri, cu zone acoperite de ghețari veșnici, dar și pereți de unde vânturile puternice au spulberat zăpada.
Arderea morților
Lumea de la poalele munților Himalaya are și alte lucruri diferite față de România. Unul dintre ele este arderea morților. Templul hinduist Pachupatina din Kathmandu le prezintă europenilor un adevărat spectacol macabru, nimic neobișnuit pentru asiatici. Aici, pe marginea unui râu, sunt amenajate locurile unde familiile își aduc morții pentru a fi incinerați. Cei care au plecat spre viața de dincolo, pentru a se reîncarna într-un alt trup, sunt așezați pe ruguri de lemne, iar înainte ca focul să fie aprins femeile sunt trimise într-o altă zonă. Motivul? Să nu plângă și să strice momentul solemn. Arderea morților se face de fiecare dată pe partea dreaptă a râului, în timp ce pe partea stângă se află alte zone în care familiile vin după fix un an să țină momente de reculegere în memoria celor decedați.
Nepalezii nu sunt egali nici în fața morții, săracii sunt arși într-o zonă, în timp ce familiile bogate, inclusiv familia regală, are parte de un alt fel de tratament. Dacă bogații își permit să-i plătească pe cei care scormonesc în albia râului pentru a recupera bijuteriile mortului, săracii adună lemnele rămase de la incinerare și le duc acasă pentru a avea cu ce-și pregăti mâncarea.
Și totuși, nu toți morții sunt arși. O parte dintre ei sunt îngropați, cum ar fi de exemplu persoanele mușcate de șerpii veninoși sau cele bolnave de cancer. Tradiția și religia spune că acești oameni nu se pot reîncarna în mod sănătos și vor afecta și alte persoane în viața viitoare.
Un colț de rai în inima unui infern
Chiar dacă pare surprinzător, în Kathmandu, capitala Nepalului, există și un colț de rai. Este o grădină cu verdeață, liniște și aranjamente florale de bun-gust. Liniștea este asigurată de un gard zidit, înalt de 7-8 metri, iar imediat ce ai pășit înăuntru ai uitat instantaneu de infernul din stradă. Există și o explicație pentru această oază. Mai bine zis are un nume: Austria. Grădina a fost construită în urmă cu câțiva ani din banii guvernului de la Viena, iar asemănarea cu superbele grădini ale capitalei austriece este izbitoare.
Thamel, cartierul pentru europeni din Kathmandu
În Kathmandu sunt mai multe locuri pe care turiștii le pot vizita, cum ar fi Templul Maimuțelor, Piața Regală sau Durbar Square, Pashupatina ori diferite temple budiste, hinduiste ori șivaiste. Un alt loc de atracție maximă este cartierul Thamel. Europenii preferă, în general, acest loc drept cartier general. Este o zonă a decadenței, în care drogurile ușoare, prostituția și distracția sunt la ele acasă. Iar totul se face la lumina semiobscură a magazinelor din care ți se oferă spre vânzare aproape orice, la prețuri „fără concurență”. De altfel, în Thamel sunt și foarte mulți europeni care și-au deschis propriile afaceri, de la magazine cu haine pentru munte și până la restaurante ascunse prin ganguri sau cocoțate direct în arbori. O lume nebună, nebună, nebună, dar care merită văzută. Măcar o dată în viață.
