AGRICULTURĂ

În Suceava s-au alocat 10% din fondurile destinate programului Fermierul



Județul Suceava a primit aproximativ 10% din fondurile destinate implementării programului Fermierul. Din totalul sumelor acordate la nivel național, pentru județul nostru s-au alocat 331 miliarde de lei vechi. Anunțul a fost făcut, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, de Dragoș Juravle, directorul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Suceava. Totodată, pentru promovarea acestui program guvernamental, în cadrul DADR Suceava s-a înființat Biroul Fermierul sub conducerea directorului adjunct Fănică Cotos. Din această structură mai fac parte câte un reprezentant de la Direcția Sanitar Veterinară, DADR, OSCA, și Biroul Regional pentru Implementarea Programului Sapard Iași. „Prin ordin al prefectului se va înființa zilele acestea un Birou Unic de unde se vor obține toate avizele necesare accesării programului Fermierul, asemănător cu cel de la Camera de Comerț. Din acest birou fac parte reprezentanți ai Agenției de Mediu, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență. Toate avizele necesare se vor obține într-o singură zi”, a declarat Dragoș Juravle. Potrivit acestuia, până în momentul de față în județul Suceava sunt 30 de proiecte în derulare în cadrul programului Fermierul , din care patru au ajuns la BRIPS Iași. Primul proiect aprobat în județul Suceava a fost cel al SC Niro Serv din Gura Humorului, care a obținut o finanțare pentru modernizarea secției de procesare a laptelui. Printr-un ordin al ministrului agriculturii, Gheorghe Flutur, domeniile în care se pot deschide afaceri cu ajutorul programului Fermierul s-au înmulțit, s-au stabilit și alte obiective care până acum nu erau eligibile în cadrul programului Sapard și care pot fi acum accesate prin intermediul cofinanțării oferite de programului guvernamental Fermierul: centre de colectare a laptelui, centre de colectare a fructelor, achiziționarea de material biologic pentru o singură populare a fermelor, înființarea de brutării, fabrici de nutrețuri combinate, exploatații de animale de blană, construcții de solarii, centre de mecanizare specializate pentru servicii în agricultură.



Recomandări

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Fermierii și transportatorii care protestează n-au onorat întâlnirea cu prefectul de Suceava și șefii unor instituții direct implicate în problemele lor

Fermierii și transportatorii care protestează n-au onorat întâlnirea cu prefectul de Suceava și șefii unor instituții direct implicate în problemele lor