În Suceava nu au intrat loturi de vodcă și rom care conțin metanol,este concluzia la care au ajuns inspectorii sanitari după o lună de verificări în bazarul, piețele, depozitele și magazinele din județ. Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP), dr. Ludovic Abiței, a informat vineri că, până la ora actuală, produsele alcoolice care au otrăvit zeci de persoane în Cehia și Polonia, provocând moartea a 24 dintre ele, nu se comercializează pe piața suceveană.
„Nu am depistat la vânzare vodcă și rom cu conținut de metanol, însă verificările continuă în cadrul acțiunilor noastre de rutină”, a precizat medicul.
La jumătatea lunii septembrie, Direcția de Sănătate Publică, prin Inspecția Sanitară de Stat, a anunțat că dacă vor fi descoperite astfel de produse în comerț se vor face notificări pentru retragerea mărfurilor de la vânzare. Dr. Ludovic Abiței a arătat că va interzice de la comercializare aceste produse și a recomandat populației să nu cumpere băuturi alcoolice din surse neautorizate.
Alcoolul contrafăcut a băgat în spital zeci de oameni, omorând 19 persoane în Cehia și cinci în Polonia. În acest context, Cehia a interzis complet băuturile cu conținut alcoolic de peste 20%, Slovacia a oprit importul acestora, iar Rusia i-a avertizat pe oameni să nu bea băuturi alcoolice produse în Cehia sau Polonia. Autoritățile au declanșat o anchetă în acest caz, dar sursa de alcool periculos nu a fost confirmată încă. Lista de băuturi cu metanol cuprinde mărcile Lasskz Tuzemak, Svestkova Vodka, Vodka Lunar, Hanacka Vodka,Merunka, Albanska Borovicka, potrivit șefului DSP Suceava.