Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a intrat cu camionul pe care-l conducea într-un tir.
Accidentul, informează poliția, s-a petrecut vineri după-amiază, în jurul orei 15:00, pe DN 17, la ieșirea din Pojorâta.
Florian M., în vârstă de 57 de ani, din municipiul Oradea, se afla la volanul unui camion, în momentul în care, din cauză că nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a pierdut controlul direcției de mers, într-o curbă la dreapta, și a intrat pe contrasens, izbindu-se într-un tir, condus regulamentar de un bărbat din municipiul Bacău.
În urma accidentului, șoferul camionului a fost rănit grav, fiind nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare pentru a fi scos din mașină și transportat la spital.



