În sfârșit! (II)

Este ori nu este infamant diagnosticul de lues? Astăzi, poate că da, câtă vreme maladia este vindecabilă și cazurile de evoluție până la exitus foarte rare. În epocă, însă, reprezenta adevărată fatalitate și printre victime s-au numărat personalități marcante, supuse, mai toate, aceluiași tratament de-a dreptul criminal cu mercur: Nietzche, Lenau, Maupassant, Van Gogh, Luchian, Lautrec. Grigorescu ș.m.a. Cei nouă medici autori ai cărții „Maladia lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor” procedează simplu și eficient, trecând în revistă, conform domeniului în care fiecare este specializat, simptomatologia și modificările organice produse de lues, într-un grăitor vizavi cu patologia cazului Eminescu. Concluziile nu îndreptățesc acuzarea luesului, dar lasă deschisă și eventualitatea altor diagnostice: dr. Sarafoleanu vorbește despre cunoscuta otită, ce putea determina o meningită, prof. dr. Apetrei întrevede un posibil proces aterosclerotic – în vreme ce Călinescu, se știe, ia în considerare un anevrism aortic (considerat imposibil încă de dr. Nica). Toți cei nouă medici de mare prestigiu în breaslă refuză cât se poate de motivat să ia în considerare diagnosticul de lues și acuză vehement intoxicația cu mercur care „a supraadăugat sindromului maniaco-depresiv o componentă neurotoxică” (acad. V. Voicu).
Din coroborarea tuturor datelor rezultă convingerea cvasiunanimă că se poate vorbi cu îndreptățire despre „tulburarea afectivă bipolară” – sindromul TAB. Model de abordare multidisciplinară, cartea coordonată de acad. Eugen Simion o consider fundamentală și definitivă. Era necesară și este binevenită.
Am lăsat la urmă capitolul cel mai interesant, redactat de prof. dr. Vladimir Beliș, fiind vorba despre un cunoscut și apreciat specialist în domeniul medicinii legale, iar discutabila autopsie a poetului continuă să lase loc unor interpretări diverse. De altfel, dr. Beliș consideră că „nu se poate, sub nici o formă, pune bază pe raportul de autopsie întocmit de dr. Sutzu și cu atât mai puțin pe sumarul examen asupra creierului făcut de prof. dr. Gh. Marinescu (foarte tânăr pe atunci – 26 de ani, n.n.), după ce organul intrase în autoliză și putrefacție, ambele descrieri conducând spre un diagnostic eronat, acesta neputând fi susținut nici măcar prin cunoștințele de specialitate ale epocii respective.” (Mă mir cum de susținătorii tezei asasinatului n-au speculat faptul că autopsia a fost cerută de Maiorescu, ce putea fi interesat de o examinare incompletă, menită să confirme diagnosticarea anterioară!).
Pentru a ilustra precaritatea investigației medico-legale din 1889, dr. Beliș reproduce un raport de autopsie executată de Mina Minovici în aproximativ aceeași perioadă. Dincolo de ilaritatea ce-o poate produce propoziția introductivă („Cadavrul a fost găsit mort într-o casă”…) raportul constituie un adevărat model în materie și se situează la enormă distanță de improvizația din 1889 datorată medicilor Sutzu și Alexianu. De altfel, se putea, mai simplu, reproduce pasajul ce conține regulile privitoare la autopsierea craniului (Mina Minovici, „Tratat de medicină legală”, 1928, pag. 400-401), imediat observându-se că majoritatea cerințelor – unele, chiar elementare – n-au fost respectate. Iar examinarea creierului o zi mai târziu, după ce… a fost uitat în soare pe pervazul unei ferestre și a intrat în autoliză, nici nu mai poate fi luată în considerație. Important este faptul că dr. Beliș constată absența modificărilor organice generale menite să justifice diagnosticarea luesului, precizând „… astăzi se știe că alterările sifilitice”… etc., etc. Îmi iau îngăduința să observ că și atunci, la sfârșitul secolului XIX, se știa, câtă vreme frazele cu pricina figurează aproape cuvânt cu cuvânt în Tratatul lui Minovici (pag. 436). Subscriu însă, fără nici o rezervă, interogației finale: „… nu văd de ce suntem avansați dacă hotărâm sau nu că Eminescu a fost bolnav, când acesta a lăsat în urmă opera sa nemuritoare, care azi, în treacăt fie spus, a ajuns chiar să fie ponegrită de persoane cu veleități de critici literari”. Această întrebare poate că și-o pune și poetul acolo unde se află, dar tot el își dă răspunsul: „Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece / Ci eu în lumea mea mă simt / Nemuritor și rece”.