Numărul tot mai scăzut al elevilor au adus unele instituții de învățămînt din județ, mai ales cele din satele izolate, să aibă doar cîțiva elevi în școală, lucru care nu le permite să formeze clase compacte de elevi. Mai exact, este vorba despre clase de elevi în care învață cîțiva copii de toate vîrstele, în unele cazuri chiar și de la clasa întîi pînă la clasa a patra. Astfel, potrivit evidențelor Inspectoratului Școlar Suceava, în județ există 68 de instituții de învățămînt în care elevii de clasele I-IV învață la un loc, și materia le este predată simultan de către un singur cadru didactic. În 31 de școli din județ elevi de trei nivele de studiu diferite învață în aceeași clasă, în timp ce în 126 de instituții, copii de două nivele de studiu diferite fac cursuri împreună. Și în învățămîntul gimnazial din județ există astfel de clase. Este vorba de 13 școli în care elevi din doi ani diferiți fac școala împreună. Purtătorul de cuvînt al IȘJ, Laura Hacman, a declarat că „în principal este vorba despre localități mai izolate ale județului, precum Vadu Moldovei, Izvoarele Sucevei, Forăști, Ulma sau Cîrlibaba”.





