„Faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se dea mie cuvânt, când voi deschide gura mea, să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei, pe care o binevestesc, în lanțuri, ca să vorbesc despre Evanghelie, fără sfială, precum și trebuie să vorbesc. Iar ca să știți și voi cele despre mine și ce fac, Tihic, iubitul frate și credinciosul slujitor întru Domnul, vi le va aduce la cunoștință pe toate; l-am trimis pe el la voi, pentru aceasta, ca să aflați cele despre noi și să mângâie inimile voastre. Pace, fraților, și dragoste, cu credință de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul Iisus Hristos. Harul fie cu toți care iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos întru curăție.” (Efeseni 6, 18-24)
A-l pomeni în rugăciune pe cel de lângă tine înseamnă a afirma că el există
Sfântul Pavel pomenește și cere să fie pomenit în rugăciuni. A pomeni pe altul, a ne ruga pentru alții este o temă adânc înrădăcinată în spiritualitatea noastră. Noi nu mai avem timp să ne rugăm pentru noi, să ne expunem nevoile, căutările, suferințele noastre, în fața Domnului, cu atât mai puțin avem timp să ne rugăm pentru semeni. De fapt, aici este vorba de relația cu ceilalți, de modul în care gestionăm legătura cu familia, cu vecinii, cu prietenii. Dacă fizic suntem din ce în ce mai aproape unii de alții, spiritual ne înstrăinăm și ne izolăm. Ne-am îndepărtat unii de alții, nu ne mai pomenim, nu mai vorbim unii către alții, nu mai avem încredere în cei care ne sunt aproape. Omul de astăzi își trăiește singur suferințele și nu mai are disponibilitate să participe afectiv la suferințele semenilor săi. Aproapele contează în măsura în care te poți folosi de el sau te ajută. Doar câteodată unele campanii de sensibilizare sau unele cazuri dramatice trezesc sentimentele umane din noi, atitudini ce ar trebui să fie permanente, constante. A-l pomeni în rugăciune pe cel de lângă tine înseamnă a afirma că el există, el contează și ai încredere în el. De asemenea, în rugăciune, noi ne jertfim pentru alții, dăruim din timpul nostru pentru a umple de bucurie timpul altora. A pomeni pe cineva la rugăciune înseamnă și a-i dărui viață din viața ta, el este pentru tine un om care trăiește. Atunci când te cerți cu vecinul, iar apoi îl pomenești la rugăciunea ta, dispare orice dispută și separare, iar imediat dorești să te împaci, pentru că doar rugăciunea duce la pace. Biserica poate să vindece înstrăinarea, iar din acest motiv biserica a fost așezată în mijlocul comunității, pe locul cel mai înalt, astfel încât crucea jertfei și a iertării, de pe turlă, să fie un reper în atitudinile noastre. (Ciprian OLINICI, www.ziarulumina.ro)
