Politic

În PSD Suceava s-a constituit Liga Tinerilor Profesori Social-Democrați

Liga Tinerilor Profesori Social-Democrați s-a constituit în cadrul PSD Suceava
Liga Tinerilor Profesori Social-Democrați s-a constituit în cadrul PSD Suceava

În cadrul PSD Suceava a fost înființată Liga Tinerilor Profesori Social-Democrați. Prima întrunire a comitetului coordonator al acestei noi structuri a avut loc în cursul săptămânii trecute, la întrunire participând reprezentanți ai tinerilor profesori social-democrați din tot județul. Noua ligă din cadrul PSD Suceava este coordonată la nivel județean de prof. Andreia Iuliana Păștinaru, de la Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, și de coordonatorul executiv, prof. Iulian Darabă, din cadrul Colegiului Național ”Nicu Gane” Fălticeni. Cei doi le-au prezentat cadrelor didactice rezultatul discuțiilor purtate cu ministrul Educației, Pavel Năstase, precizând că acesta s-a arătat interesat de soluționarea problemelor din educație, sugerându-le profesorilor nu doar să semnaleze probleme, ci și să propună soluții și să vină cu idei noi care să ducă la creșterea calității învățământului.
Coordonatorul județean al Ligii Tinerilor Profesori Social-Democrați din Suceava, prof. Andreia Iuliana Păștinaru, a declarat: „Personal, cred cu tărie în obiectivele acestei ligi și mă bucur că a devenit realitate și la nivelul județului Suceava. Am pornit pe acest drum hotărâtă fiind să adun de la colegii profesori din PSD, și nu numai, problemele ridicate de corpul profesoral din județul Suceava care necesită rezolvare, dorindu-mi împreună cu colegii mei să fim cât mai activi, cât mai implicați, iar împreună să ne aducem aportul la îmbunătățirea sistemului de învățământ și a legislației din domeniul nostru de activitate. Le mulțumesc pe această cale colegilor din TSD Suceava pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și sper să nu îi dezamăgesc”.
Liga Tinerilor Profesori este un organism de consultare și dialog pe probleme de învățământ, atât pe plan județean, cât și național, iar printre obiectivele ligii se numără: identificarea nevoilor cadrelor didactice și transmiterea acestora către instituțiile competente, creșterea calității în educație, promovarea valorilor social-democrate și europene prin intermediul parteneriatelor între școli, interjudețene, naționale și internaționale, facilitarea comunicării între sistemul local și sistemul central.

Recomandări

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției
Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare