Analiza rezultatelor alegerilor și identificarea vinovaților pentru pierderea președinției Consiliului Județean Suceava și pentru rezultatele slabe obținute în municipiul Suceava și în alte localități unde a deținut supremația până acum va fi făcută de PSD Suceava după turul doi al alegerilor locale.
Președintele Organizației Județene Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, marți, în conferință de presă, că toate eforturile sale și ale echipei de campanie vor fi concentrate, în următoarele două săptămâni, pentru susținerea candidaților PSD calificați în turul doi al alegerilor locale, în 41 de localități ale județului.
„Trebuie să privim realitatea în față și să ne adaptăm campania la lupta politică, să ne adaptăm la ceea ce dorește populația de la clasa politică. Dacă există o vină pentru rezultatele de duminică, aceasta este a noastră, a politicienilor. Semnalul este de schimbare pentru că lumea s-a săturat de circ, de scandaluri. Vrea să trăiască mai bine. Vom face o analiză lucidă, să vedem ce am greșit, cu ce au greșit oamenii noștri, să vedem cât s-a muncit și cine a muncit. Până pe 15 iunie nu este momentul, dar o vom face pentru a vedea ce facem, cu cine și încotro mergem”, a afirmat Gavril Mîrza.
El a spus că este foarte nemulțumit de o serie de parlamentari PSD de Suceava, care nu s-au implicat deloc în sprijinul candidaților la alegerile locale.
Scorul PSD Suceava, apreciat ca bun de șeful de campanie electorală Pe de altă parte, liderul PSD a ținut să mulțumească celor care au muncit în campania electorală, apreciată ca „turbulentă, agitată și nu de puține ori cu accente dure”, alegătorilor care au votat cu PSD, dar și celor care au avut altă opțiune politică.
„Acesta este un semnal de alarmă, care ne face să ne întrebăm ce am făcut, ce n-am făcut, cu ce am nemulțumit electoratul. Aceste întrebări și răspunsurile vor face obiectul unei analize extrem de riguroase la nivelul organizației”, a spus Mîrza.
El a mai precizat că PSD Suceava este organizația cu cel mai mare număr de mandate de primar obținute din primul tur, 33 și cu 41 de candidați calificați în turul doi. În 30 de localități candidații PSD intră în luptă cu cei ai PD-L, în 7 cu PNL, în 3 cu PNG-CD și într-o localitate cu un independent.
În ceea ce privește atitudinea PSD în Consiliul Județean, Gavril Mîrza a fost ferm: „vom face opoziție; așa a dorit electoratul”.
La rândul său, șeful de campanie al social-democraților suceveni, europarlamentarul Cătălin Nechifor, a apreciat că echipa sa „a scos un scor bun” și că speră ca PSD să aibă cât mai mulți primari după al doilea tur al alegerilor, din 15 mai.
Execuție amânată
În PSD Suceava capetele vor cădea după 15 iunie





