În plin sezon turistic, pensiunile din bazinul Dornelor sînt ocupate în proporție de 75%. Principala „vină” o are natura, care anul acesta a cam dat peste cap planurile turiștilor și ale proprietarilor de pensiuni și locuri de cazare. Vremea urîtă i-a împiedicat pe turiști să-și petreacă vacanța visată în Bucovina, la aceasta adăugîndu-se și drumurile proaste care fac legătura spre Vatra Dornei. În lunile iulie și august numărul turiștilor a fost mai mic comparabil cu aceeași perioadă a anului trecut. La o pensiune din Vatra Dornei, de exemplu, s-a înregistrat în vara aceasta o scădere cu 50% a numărului de turiști în comparație cu vara trecută. Unii turiști și-au încheiat concediul mai devreme și destul de mulți și l-au amînat de teama inundațiilor. Carmina Chiuzan, reprezentantă a Serviciului de Promovare și Dezvoltare Turism și Salvamont Vatra Dornei, ne-a declarat că „vara aceasta nu a fost tocmai prielnică pentru turism, dar spre finele lunii august și la începutul lui septembrie mai există speranțe să sosească clienți în zona turistică din bazinul Dornelor”.
O ușoară scădere s-a înregistrat și în celelalte locuri vizitate de turiști, o revigorare a activității în domeniu resimțindu-se abia de cîteva săptămîni, cînd vremea a fost ceva mai bună.
În plin sezon turistic, pensiunile din zona Vatra Dornei sînt ocupate doar în proporție de 75%
