Ce să caute neamțul în Bulgaria și românul… în Andorra? Am ajuns în principatul din Pirinei înainte de a ne pune întrebarea, rămași cu ochii ațintiți pe aparatul de marcat al taxiului. Cei șase care am pus mână de la mână să tocmim taxiul din Barcelona, ne-am înțeles cu șoferul (sau așa credeam) pentru suma totală de 300 euro. Și iată că, ajunși aproape la destinație, citim pe ecran cifra de spaimă 330. Să fi fost o neînțelegere? O să ne taxeze dublu? Nu-l întrebăm, ca să nu-i dăm idei (la întoarcere aveam să aflăm, cu ușurare că, potrivit regulilor catalane, returul intră în costul turului).
Plecați de pe malul Mediteranei cu bluzițe fără mâneci, am dârdâit de cum am pus piciorul în cea mai înaltă capitală europeană; e greu să-ți închipui, când te sorești pe plajă în octombrie, că, la o aruncătură de băț, alta-i regula petrecerii anotimpurilor și-i atât de înghețată răsuflarea muntelui Coma Pedrosa, înalt de aproape trei kilometri.
Cinstit vorbind, companioniidin expediție și-au propus un scop cât se poate de lucrativ: Andorra fiind paradisul paradisurilor fiscale, hai la cumpărături! N-aș zice că n-a profitat și subsemnatul: tutunul „Amfora” cu care mă regalez trăgând din pipă (ultima perversiune ce mi-a rămas) costă 11 euro la Iași și 2 euro în Andorra – de unde se vede câte taxe și suprataxe atârnă statul român de coada oricărui articol în producerea căruia n-are urmă de merit. Dar eram mai degrabă interesat să înțeleg cum un stat european, fie el de dimensiunile și cu populația Vasluiului, poate trăi în pace, bunăstare și onor desființând toate impozitele și taxele vamale, renunțând la TVA, la fonduri europene, la împrumuturi externe, precum și la întreg evantaiul dărilor de tipul fumăritului, cu sârg inventate și cu voluptate practicate de guvernul Boc. Și încă ceva: nefăcând parte din U.E., Andorra a adopta de mult moneda europeană, în vreme ce noi, membri cu moț, abia visăm la clipa în care plăti-v-om cu 1 euro legătura de pătrunjel. Practic, Andorra trăiește din turism (3 milioane de vizitatori anual, 80% din PIB). Dar ce au de văzut turiștii? Vara, vă asigur, mai nimic în afara peisajului montan și a drumului spectaculos prin văile Pirineilor.
Deloc mai spectaculos (dar, desigur, mai îngrijit) decât, să spunem, șoselele de pe valea Arieșului, Lotrului, Bistriței, Prahovei. Iarna, „intră în producție” pârtiile de schi, în jurul și din pricina cărora s-au construit peste 250 de hoteluri. Pârtii, slavă Domnului, am avea și noi; virtuale deocamdată, dar perfect realizabile, din Rodna până-n Semenic…
Să punem prosperitatea și liniștea cetățenilor Andorrei pe seama faptului că țara… n-are președinte, iar cei doi care, teoretic, exercită puterea, nici măcar nu locuiesc în Andorra? Ar fi vorba despre șeful statului francez, Sarkozy și de episcopul spaniol de Urgel, Eric Vives. Ambii poartă titlul de „co-prinț” și n-au căderea să-l întrebe pe primul ministru barem cât e ceasul. Înțelepciunea politicii fiscale a adus în principat sediile unei sumedenii de societăți străine; contra unei taxe mai mult decât modice, acestea scapă de obligațiile de acasă, iar Andorra intră în circuitul unor tranzacții și manevrări de capitaluri care, direct sau indirect, se răsfrâng benefic asupra economiei țărișoarei… Am ajuns în Andorra la prânz. Totul era închis și orașul părea mort: între prânz și cină, lumea se odihnește. Altfel, privind în jur, constați că totul pare făcut cu temeinicie și seriozitate.
Chiar prea multă seriozitate. În bistroul în care am luat masa, barmanul, vorbitor de franceză (era și chelner și debarasor și șef de sală…) m-a întrebat mai întâi ce fel de apă vreau, plată sau gazoasă? I-am cerut apă gazeificată. „Îmi pare rău, n-avem.” „Atunci, de ce m-ai mai întrebat?” Asupra răspunsului merită meditat: „Pentru că așa se cuvine.” Astea-s regulile, trebuiesc respectate. Probabil că ar putea fi una dintre explicațiile perenității principatului: își menține orânduielile stabilite încă la 1278. Andorrezii, minoritari în propria lor țară (33%) se iau în serios și sunt luați în serios. Au și… fotbal: anul trecut, România a jucat aici în preliminariile CE u-21, pe stadionul din capitală, înzestrat cu… 800 de locuri (un sfert au fost ocupate). Veți spune că gazdele participă pur formal și n-or să facă niciodată mare scofală în fotbalul european. Dar noi, ditamai țara, ce mare brânză facem?