În perioada grevelor, profesorii nu-și primesc banii



Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT) a trimis, ieri, inspectoratelor școlare județene o notă, în care atrage atenția asupra prevederilor legale privind faptul că, în perioada grevelor, profesorii nu trebuie să-și primească drepturile salariale.
Potrivit documentului MECT, pe perioada grevei raportul de muncă este suspendat pentru angajații care participă la acțiunile de protest, conform prevederilor Legii 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și ale Codului Muncii.
Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, Anton Anton, a solicitat inspectoratelor școlare să se asigure că toți cei care au fost în grevă nu vor beneficia de drepturile salariale corespunzătoare.
„În legătură cu manifestările de protest din data de 3 noiembrie, MECT informează, potrivit legii 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și ale Codului Muncii, că pe perioada grevei raportul de muncă este suspendat. Astfel, în această perioadă angajații nu beneficiază de drepturile salariale corespunzătoare. Vă rugăm să vă asigurați că salariații care au participat la grevă nu vor beneficia de drepturile salariale corespunzătoare”, se arată în nota ministerului.