În duminica a XIX-a după Rusalii (29 septembrie 2019) Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a sfințit locul și piatra de temelie a Bisericii ce se va ridica în Parohia Poiana – Zvoriștea, județul Suceava întru pomenirea Sfinților Cuvioși Părinți Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei.
La prima oră a dimineții PS Damaschin a fost întâmpinat cu pâine și sare de către Constantin Bararu, primarul comunei Zvoriștea, și de către părinții care au fost prezenți la acest eveniment.
Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în biserica parohiei cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil alături de un sobor de preoți și diaconi, din soborul co-slujitor făcând parte Părintele inspector bisericesc Nicolae Horga, Părintele consilier administrativ Dimitrie Horga și Părintele paroh Constantin Ionuț Orhei, iar răspunsurile liturgice au fost date de frații Bărboșelu, fii ai satului Poiana.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, PS Damaschin a spus: „Precum voi să vă facă Dumnezeu, faceți și voi asemenea oamenilor. Vreți să vă ierte Dumnezeu? Iertați și voi semenilor voștri. Cereți milă de la Dumnezeu? Doriți să primiți milă de la Dumnezeu? Arătați mila, arătați că sunteți vrednici să primiți milă. Poate Dumnezeu să ierte pe cineva care nu iartă? Poate Dumnezeu să arate milă cuiva care nu arată milă? Poate Dumnezeu să-și arate iubirea sa, dragostea sa nemărginită față de cineva care nu are dragoste ci are ură? Nu poate! De aceea mincinoși suntem când cerem de la Dumnezeu iertare și noi nu iertăm.”
După ce au fost împărtășiți copiii, s-a citit rugăciunea de dezlegare și s-a împărțit anafura, în curtea bisericii s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru toți cei trecuți la Domnul.
De asemenea ierarhul a sfințit noua clopotniță a bisericii și a binecuvântat și sfințit Piatra de Temelie pentru Biserica închinată Sfinților Cuvioși Părinți Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei, ce se va construi în apropierea bisericii parohiei.
În parohia Poina – Zvoriștea se va construi o biserică închinată Sfinților Cuvioși Părinți Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei
