La Galeria de artă “George Cotos” de la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din orașul Gura Humorului s-a deschis, la începutul acestei săptămâni, în ziua de sărbătoare a Schimbării la Față, duplexul expozițional de pictură al artiștilor plastici Lucia și Ion Grigore. Un veritabil eveniment artistic pentru orașul bucovinean dintre obcini, care a reunit cercul de prieteni fideli și susținători ai muzeului, precum și un grup reprezentativ de admiratori ai artiștilor expozanți, care se va înscrie, cu siguranță, printre manifestările de top ale urbei, alăturându-se, așa cum a spus directorul muzeului humorean, Elvira Romaniuc, primei expoziții pe care Ion Grigore a deschis-o la Gura Humorului, în anul 1990, „una dintre cele mai frumoase amintiri ale noastre de după revoluția din decembrie 1989”. Un număr de 56 de lucrări realizate de soții Grigore (17 purtând semnătura Luciei Grigore, naturi statice cu fructe și flori, și 39 aparținând maestrului Ion Grigore, un pictor despre care criticul de artă ieșean Valentin Ciucă scrie, în medalionul pe care i l-a dedicat în voluminoasa lucrare „Un secol de arte frumoase în Bucovina”, că este „dăruit cu har de creator, ca zugravii anonimi ai medievalității ștefaniene”) alcătuiesc împreună o expresivă și armonioasă desfășurare cromatică. Beneficiind de o scurtă „precuvântare” rostită de sculptorul Mircea Dăneasă (care a subliniat faptul că Ion Grigore, un personaj extrem de modest, „nu este deloc creatorul unei opere la fel de modeste, ci a uneia de amploare, care-i permite accesul pe ușa din față în istoria artei contemporane”), expoziția a fost prezentată de criticul de artă Valentin Ciucă, comentariu care a oferit auditoriului un edificator exemplu de tandem armonic între teoretician și creator. Valentin Ciucă, un atent observator al vieții artistice din perimetrul bucovinean, care se implică activ în acțiunile și manifestările culturale ale zonei, a lansat cu acest prilej și albumul de artă „Ion Grigore”, o „carte de merit” a pictorului (care „a adoptat un comportament uman și artistic în care firescul și naturalețea exclud orice bănuială de cosmopolitism”), un „mucalit” care „devine cu totul alt om atunci când urcă pe schele spre a picta un chip de apostol sau de înger”. De fapt Valentin Ciucă, pentru care Ion Grigore este artistul care „locuiește în spatele unei utopii” (utopia sa fiind satul tradițional căruia continuă și acum, după jumătate de veac trăit în capitală, să-i facă o cuvioasă plecăciune, prezentând universul rural prin prisma unei autenticități netrucate de artificiile modernității), a mărturisit în fața publicului că „dacă vrei să știi cu adevărat ceva despre un artist, trebuie să-ți asumi responsabilitatea de a scrie o carte despre dânsul”. O provocare pe care a întâmpinat-o și a împlinit-o printr-un album realizat exemplar, dedicat unui creator plastic care se definește prin „perspectiva disponibilității pentru recuperarea valorilor satului tradițional ca spațiu matrice al eternității”, unul dintre puținii locuitori ai unui „paradis terestru” pe care-l identificăm în fiecare dintre lucrările sale. Remarcând totodată existența unei „triade” artistice familiale (alături de Lucia și Ion Grigore, în lumea plastică românească s-a evidențiat și fiica lor), „triadă care a determinat configurarea unui climat în care fiecare a avut orgoliul de a se defini pe el însuși”, Valentin Ciucă l-a îndemnat la cuvânt și pe principalul „vinovat”, care, mulțumindu-le gazdelor pentru organizarea manifestării și publicului pentru onoranta prezență, a spus doar, cu simplitatea și modestia-i caracteristică, arătând către lucrările expuse, că vorbele sale sunt „agățate pe pereți”. Finalul cel mai potrivit pentru această cronică mi se pare însă a fi concentrat în cuvintele artistului, rostite molcom în graiul său neaoș, reproduse de Valentin Ciucă la sfârșitul albumului: „Mulțumescu-vă după cuviință pentru osteneala de a fi acceptat ospeția în ograda inimii mele”.
