Ca exercițiu de retorică, poate fi interesant să te faci avocatul diavolului. Dar Radu Naum demonstrează cum, prin talentul său întortocheat, avocatul poate deveni mai periculos decât clientul însuși! Editorialul său din gazetă a stârnit un val, dar ce zic eu val – un tsunami, de comentarii nefavorabile conținutului. Asta n-ar fi ceva inedit, însă a impresionat calitatea deosebită a majorității lor. Un festin al argumentelor inteligente, al unghiurilor surprinzătoare. La unele îmi venea pur și simplu să îmbrățișez ecranul! Dacă există o graniță între pledoarie și avocat, cea dintre conținut și autor n-a putut fi percepută. Mai mult, articolul a fost scris la persoana întâi plural, somând oamenii să se recunoască în oglinda deformată pe care le-a pus-o în față. Reacțiile care au urmat au dus la un fapt, cred, fără precedent… Probabil pentru că n-ar fi făcut față unui dialog pe blog, măcar din punct de vedere numeric, Radu Naum a produs în ziua următoare un soi de replică, una care nu cred că-și va găsi locul și în ediția tipărită. Pe aceeași linie, autorul continuă să meargă braț la braț, da capo al fine, cu argumentul cantitativ. Subiectul face rating, cifrele arată, piața decide…
OK, să zicem că luăm de bune graficele audiențelor (deși ele nu sunt bazate pe date „reci și seci”) și să convenim că mai multă lume se uită la emisiune când întâiul stătător pe sticlă al nației cuvântează. Păi „mai mult” e criteriul călăuzitor?! Până unde se poate întinde această scuză și unde se pierde vocația? Dacă distinsul ziarist ar obține audiența totală, absolută, consumând rahat în direct, ar face-o?! De bună voie mă îndoiesc, iar norocul face ca Țurcanu și reeducarea de la Pitești să fie din alte timpuri. Însă rahat metafizic se consumă cu frenezie în numele majorității! Sfântă majoritate, până unde se poate merge în numele tău?! Fără bariere, din moment ce s-au comis crime în numele umanității!
Din păcate pentru el, Radu Naum a reușit în relativ puțin timp să consume un important capital de simpatie, pe care îl acumulase la Turul Franței, împreună cu tizul său. Și tot din păcate pentru el, calea pe care a apucat-o nu este unică, i-o sugerează Tolo și îi este exemplu viu colegul său de premii pentru presă de calitate, Adrian Georgescu (excelent editorialul acestuia, se cunoaște că a făcut facultatea de instalații!).
