Rezultate

În municipiul Suceava, USR-PLUS este la mai puțin de un pas de PNL

Alianța 2020 USR-PLUS a obținut 24,17% din voturile locuitorilor municipiului Suceava
Alianța 2020 USR-PLUS a obținut 24,17% din voturile locuitorilor municipiului Suceava

Rezultatul votului la alegerile pentru Parlamentul European în municipiul Suceava schimbă complet configurația politică pe scena locală. Numărătoarea voturilor valabil exprimate arată că PNL își menține primul loc, cu 24,68%, însă în imediata apropiere se plasează marea surpriză a acestor alegeri, Alianța 2020 USR-PLUS, cu 24,17% din voturi. PSD nu a reușit să ajungă nici măcar la 20%, voturile plasând partidul aflat la guvernare pe locul trei, cu 17,87%. PMP a obținut un scor bun, de 9,51%, la fel ca și PRO România – 7,83%. ALDE, al doilea partid din coaliția de guvernare, n-a reușit să treacă de pragul electoral, obținând doar 4,11%.
Conform datelor centralizate până acum, votul dat de români la alegerile de duminică, 26 mai a.c., acordă câte un mandat de deputat în Parlamentul European pentru: Rareș Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureșan, Vasile Blaga, Adina Valean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Bușoi, Marian-Jean Marinescu, de la PNL; Dacian Cioloș, Cristian Ghinea, Dragoș Pîslaru, Clotilde Armand, Ioan-Dragoș Tudorache, Nicolae Ștefănuț, Vlad Botoș, Ramona Strugariu, de la USR-PLUS; Rovana Plumb, Carmen Avram, Claudiu Manda, Cristian Terheș, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Adrian-Dragoș Benea de la PSD; Victor Ponta, Corina Crețu – PRO România; Iuliu Winkler, Lorant-Gyorgy Vincze – UDMR și Traian Băsescu și Eugen Tomac, de la PMP.

Recomandări

Întreaga organizație PMP Suceava a trecut la PNL. Flutur consideră că astfel are loc o consolidare a forțelor de dreapta din județ

Întreaga organizație PMP Suceava a trecut la PNL. Flutur consideră că astfel are loc o consolidare a forțelor de dreapta și centru-dreapta din județ