Situația Covid-19

În municipiul Suceava, 35 de persoane au fost confirmate cu Covid de luni până marți

Numărul cazurilor de Covid-19 în evoluție în județul Suceava a crescut, de la 1.152 luni, la 1.191 marți. În municipiul Suceava, de luni până marți 35 de persoane au fost confirmate cu Covid-19, iar incidența cazurilor pozitive este de 2,65 la mia de locuitori.
În spitalele din județ sunt internați 349 de pacienți cu Covid-19 și la ATI nu este nici un loc disponibil. În intervalul 14-15 decembrie în județ a fost raportat un deces cu Covid-19.
Indicele de pozitivare a fost marți de 19%, la jumătate față de ziua precedentă.
Cu focare, 5 localități sunt în zona roșie – Vatra Dornei, Rădăuți, Gura Humorului, Burla și Bălăceana, iar fără focare, doar 4 (fără Vatra Dornei).Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 unități administrativ-teritoriale, 15 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 16 au câte un caz în evoluție, 34 au sub cinci cazuri în evoluție, 31 au sub zece cazuri în evoluție iar 18 au peste zece cazuri în evoluție.

Recomandări

Încă o persoană a fost arestată în dosarul judecătoarei acuzate de deținere de droguri și luare de mită de la Tribunalul Suceava

Spitalul de Urgență Suceava a crescut numărul paturilor pentru bolnavii de Covid-19, ca urmare a creșterii numărului de pacienți infectați cu SARS-CoV-2