În Mongolia

Găsesc în cutia poștală un plic ciudat. Îl întorc pe toate fețele și deslușesc o ștampilă vagă: ULAN BTOR. Va să zică, epistola vine tocmai din Mongolia! Aflu în plicul maroniu și pătat o ilustrată: peisaj de podiș bordat cu munți, yaci și cămile în prim-plan. Pe verso, un scris teribil de stângaci, numai cu litere mari, încearcă să încropească în latină urarea „La mulți ani!”. Semnează, „Titi”. Da, pe Titi l-am cunoscut în anul de grație 1989, când, la Ulan Bator, mi-a fost repartizat ca traducător. Se pare că învățase cândva, nu știu ce, în România, dar acel cândva va fi fost tare departe, fiindcă uitase tot și „discuțiile” noastre n-au putut trece niciodată dincolo de „Bună ziua!” și „Ce mai faci?”.
În ianuarie 1989 urma să se desfășoare Congresul scriitorilor din Mongolia. Conform cutumei, uniunile de scriitori „frățești” urmau să trimită reprezentanți care să aducă saluturi călduroase și urări de noi succese confraților din celălalt capăt de lume. Onoranta misiune i-a fost propusă mai întâi poetei X (nu dau nume). S-a îmbolnăvit subit și s-a însănătoșit imediat ce s-a ivit o plecare la Paris. A urmat criticului Y (nu dau nume). S-a bolnăvit și el numai la aflarea veștii că, în ianuarie, temperatura coboară la Ulan Bator sub -40 de grade Celsius. Se apropia deschiderea Congresului și, unul câte unul, prestigioșii confrați din Capitală cădeau secerați la pat imediat ce primeau telefonul cu propunerea voiajului în Mongolia.
În cele din urmă s-a ajuns la subsemnatul, care, provincial disciplinat fiind, a luat-o ca pe o sarcină și s-a prezentat la datorie. Adică, la forurile ce urmau să-mi aprobe textul salutului. Pe atunci nu exista internetul, așa că a trebuit să mă instalez într-o sală de lectură a Bibliotecii Universitare, având în față un teanc de cărți despre Mongolia, alături de filele albe ale viitorului discurs. M-am îngrozit cât de puține știam despre mongoli și Mongolia! În secolul 13, era cel mai mare imperiu din lume! De aici a plecat, în 1206, Ginghis Han, ai cărui urmași au cucerit inclusiv Rusia și Polonia, tot de aici a pornit călare Tamerlan către victoria asupra marelui Baiazid! Ehei, ce istorie! Numai despre literatura mogolă n-am aflat prea multe, așa că am recurs la generalizări și metafore.
O scurtez: aterizez mai întâi la Moscova, unde mă aștepta Valeriu Matei, reprezentantul Uniunii scriitorilor de la Chișinău, și ne-am plimbat jumătate de noapte printr-o capitală cu ochii cârpiți, ce nu-și revenise de pe urma chefurilor de revelion. Înainte de a ateriza la Ulan Bator, cer stewardesei (rusoaică) ceva informații: e departe orașul de aeroport? Primesc un răspuns hâtru: „greu de spus, aeroportul rămâne pe loc, orașul de tot mișcă” (iurtele!). La aerogară, scriitorii de toate națiile erau așteptați de mașinile ambasadelor respective. Bineînțeles, nimeni de la Ambasada României. Mă ia sub aripă confratele bulgar, prilej cu care aflu că-i din Plovidv și a fost al cincilea pe listă, scriitorii sofioți îmbolnăvindu-se unul câte unul când au aflat de Mongolia. Fac joncțiunea cu translatorul meu „Titi” („Bună ziua!”, „Ce mai faceți?”) și-i dau la tradus textul micului discurs, incolor, inodor și cât se poate de pașnic.
La deschiderea Congresului (în drum spre sală am trecut pe lângă statuia lui Stalin…) Titi îmi dă ultimele indicații: urmează să dau citire doar primei fraze, să vadă asistența că-s într-adevăr din România și să audă cum sună o limbă neaglutinată. După care el va continua, citind traducerea până la capăt. Poți să nu fii de acord? Recit cu elan balcanic începutul textului, după care mă retrag și Titi îmi ia locul la microfon. Sigur că nu înțelegeam nimic, numai că mongola a preluat prin filieră rusă, odată cu alfabetul, și întreaga terminologie politică, drept pentru care cu stupoare îl aud pe Titi susținând cu ardoare, în numele meu, internaționalismul proletar și făcând temenele marilor dascăli ai omenirii Marx, Engels, Lenin și Stalin. M-au trecut sudorile. În pauză, îl întreb de unde i-a scos pe Lenin și Stalin, că Marx, mai treacă-meargă. Mongolul îmi zâmbește inocent: „Bună ziua. Ce mai faceți?”. La întoarcere, îl revăd pe Valeriu Matei și o Moscovă la fel de adormită… de pe urma chefului de la revelionul pe stil vechi. Cât despre Titi: o fi păstrat datele mele și mi-a trimis, de ziua mea, o felicitare care a ajuns patru săptămâni mai târziu. Frumos gest!