Există momente în care linia cercului își caută începutul și, închizându-se, oferă imaginea perfecțiunii, care se contemplă și care poate fi admirată.
În 15 februarie 2023 se împlinesc 172 de ani de la nașterea lui Spiru Haret, cel care a fost adevăratul și cel dintâi „Om al școlii”.
Reorganizatorul învățământului românesc a început școala primară în casa părintească, apoi a urmat câtva timp cursurile unei școli din Dorohoi, iar ultimele două clase le-a urmat la Școala primară din Sărărie – Iași.
În septembrie 1862, a intrat la renumitul Liceu „Sfântul Sava” din București, unde a terminat studiile cu calificativul “eminenția”. Precocitatea sa științifică a fost probată de elaborarea a două manuale – unul de algebră și altul de trigometrie – și publicate, încă, de pe băncile liceului. Încă din clasa a III-a de liceu, când s-a ivit prilejul să citească primul articol despre Lună, a prins gustul pentru astronomie, care l-a pasionat și fascinat.
Se cuvine să dăm de o parte perdeaua timpului, pentru a înțelege de ce, în semn de recunoaștere a meritelor deosebite ale acestui pionier în astronomie, ale acestui om de știință care a reușit să transmită în calitate de educator discipolilor săi pasiunea de a munci din greu pentru realizările lor, promovând patriotismul, onestitatea și adevărul. Numele său și-a găsit imortalizarea în ceruri cu ocazia obținerii primei fotografii a Lunii din spațiul cosmic, când s-a constatat că Luna are și alte forme de relief decât cele văzute de mii de ani de pe Pământ. Comunitatea științifică internațională a fost solicitată, atunci, să propună numele celor mai prestigioase personalități din lume, demne de a figura pe harta Lunii, pentru fiecare detaliu descoperit. Uniunea astronomică Internațională a acceptat ca printre numele propuse să fie și cel al românului SPIRU HARET. În anul 1976, la 9 martie, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la nașterea lui, un crater de pe harta Lunii, pe coordonatele: latitudine 59 de grade sud și longitudine 176 grade vest, în partea lunară invizibilă, a primit numele lui Spiru Haret.
El a fost primul român care a demonstrat valoarea, confirmată mai apoi, a școlii românești de matematică. Astfel, Spiru Haret a devenit primul român care a obținut titlul doctor în matematici la Paris. Teza sa a produs o mare surpriză în lumea științifică a epocii, deoarece a adus elemente neașteptate, de mare noutate, într-o problemă care făcuse obiectul cercetărilor celor mai mari matematicieni și mecanicieni europeni, precum francezii Laplace, Lagrange și Poisson.
Marile realizări ale lui Spiru Haret au fost pe tărâm școlar.El a fost, în același timp, dascăl, inspector școlar și om politic, a lucrat necontenit în favoarea școlii și a educației. Încă din anul 1879, a fost solicitat de către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii pentru a pune umărul la construirea unui sistem național de învățământ de calitate. În acest sens, s-a implicat cu o energie demnă de admirat, a inspectat școli și a făcut rapoarte, a prezidat comisii de organizare. Pentru rezultatele sale de excepție, în anul 1882 a fost numit membru în Consiliul Permanent de Instrucțiune, iar în anul 1883 a devenit inspector al școlilor. Convins de necesitatea imediată a dezvoltării în România a învățământului de toate gradele, Spiru Haret și-a sacrificat în mod conștient activitatea de cercetare științifică, începută atât de strălucit, pentru activitatea pe tărâm obștesc. În calitate de inspector general, apoi de secretar general al Ministerului Instrucțiunii Publice (1885), precum și de ministru al Instrucțiunii Publice (funcție deținută între anii 1897-1899, 1901-1904 și 1907-1910), a dovedit o energie de neegalat în domeniul legiferării și organizării învățământului, dar, mai ales, pentru ridicarea culturală a păturilor mai puțin favorizate de soartă. În paralel, s-a preocupat permanent atât pentru ridicarea conștiinței profesionale a învățătorilor și profesorilor, cât și pentru ameliorarea condiției lor morale și materiale.
Meritele sale pe tărâm cultural național au fost recunoscute, din anul 1892 devenind membru activ al Academiei Române. Ca urmare a activității sale, au fost clădite aproape 2000 de localuri de școli și au fost înființate 1700 de posturi de învățători. Numărul elevilor înscriși în școlile elementare a crescut de la 300.000 la 600.000, iar numărul știutorilor de carte din vechea Românie a crescut de la 22% la 39%.
Ca recunoaștere a activității sale, el a fost supranumit „Omul Școlii” – „cel mai gloriostitlu ce i s-a putut da” – după cum afirma Gheorghe Țițeica. Crezul său despre rostul școlii a fost rezumat astfel, într-o Circulară, din aprilie 1897, adresată conducătorilor de școli: „Cea dintâiu datorie a școalei, care trece înaintea orcărei alteia este de a forma buni cetățeni și cea dintâiu condiție pentru a fi cineva bun cetățean este de a-și iubi țara fără rezervă, de a avea o încredere nemărginită într-însa și în viitorul ei. Toată activitatea și toată îngrijirea celor însărcinați cu educația tinerimii acolo trebuie să tindă”.
Spiru Haret a dăruit lumii românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea impulsul dezvoltării învățământului laic și a răspândit lumina cunoașterii în rândul păturilor largi, de le orașe și sate. Primul obiectiv cultural urmărit de Spiru Haret după venirea sa la minister a fost înființarea unei reviste populare, pentru păturile largi de la orașe și sate. Începând din 5 octombrie 1897 acestui ideal i-a răspuns revista „Albina”, care în numărul 1 își propunea să-și informeze cititorii asupra „mișcării actuale a ideilor din lumea civilizată și evenimentelor politice din țara nostră și din țări străine”. Publicația urma să-i facă pe cititori să recitească pagini din „scriitorii noștri de frunte cei vechi și cei de azi”, să-și reamintească despre „bărbații mari ai trecutului”, să afle „indicațiuni practice de tot felul, să cunoască întreaga viață a poporului român… incluzând și acele grupări care sunt afară din regat.” Deși a intenționat să realizeze o legătură cu diaspora românească prin intermediul publicației menționate, totuși, Spiru Haret nu a reușit să obțină suma de 18.000 lei, necesară înființării unei reviste tipărite într-o limbă de circulație internațională, menită să facă cunoscută România peste hotare. El a reușit să-i încurajeze pe pictori și pe literați să realizeze descrieri plastice și literare valoroase ale frumuseților țării. Lui Ioan Nenițescu, prefect de Tulcea și scriitor, îi va adresa rugămintea de a realiza o descriere a Dobrogei, lucrare care nu a fost niciodată realizată. La propunerea profesorului Anghel Dumitrescu de elaborare a unei geografii a României și a țărilor locuite de români, rezoluția ministrului Spiru Haret va fi adresată lui Alexandru Vlahuță, care ar fi fost cel mai nimerit pentru realizarea unei „geografii pitorești a României”. În ianuarie 1898, Alexandru Vlahuță va supune spre aprobare onoratului Ministru planul viitoarei sale lucrări, pornind la drum cu sprijinul material al Ministerului și poposind în locuri de el cunoscute sau descrise de învățători.
Așa s-a născut „România pitorească”. Tot astfel, din îndemnul lui Spiru Haret, a scris Alexandru Vlahuță „Din trecutul nostru”, precum și studiul monografic dedicat lui Nicolae Grigorescu.
Într-un interviu pe care Al. Șerban îl intitulase „Mișcarea noastră literară. De vorbă cu dl. Sp. Haret” din Flacăra, nr. 13, din 14 ianuarie 1912, aflăm că lui George Coșbuc, Spiru Haret i-a solicitat realizarea unei istorii populare a „războiului de independență din 1877-1878”, „o adevărată epopee” menită „a deștepta și a întreține în poporul nostru sentimente de curaj, iubire de țară și abnegație”.
Astfel a fost publicată la București, în 1899, la tipografia Guttemberg, lucrarea lui George Coșbuc intitulată „Războiul nostru pentru neatârnare povestit pe înțelesul tuturor”. Ion Luca Caragiale a acceptat să scrie la îndemnul lui Spiru Haret feeria patriotică „O sută de ani”, reprezentată pe scena Teatrului Național din București la 1 februarie 1899. Lucrarea, cu conținut istoric de popularizare, intitulată „Patria și neamul. Icoane și povești din trecutul românesc”, din care Caragiale elaborase primul capitol, intitulat „Începuturile Romei”, deși plătită cu 7000 lei, nu a fost niciodată terminată de autor.
Recunoașterea geniului muzical al lui George Enescu de către Spiru Haret va fi fost făcută prin intermediul unei strategii de promovare culturală fără precedent, într-un moment în care mari orchestre din străinătate, precum Collone din Paris, îi cântau simfoniile, în vreme ce talentul violonist făcea să vibreze sufletele ascultătorilor, la fiecare dintre concertele sale, Spiru Haret a dispus implicarea cu câte o contribuție de zece bani a copiilor din clasele primare în planul de achiziționare a unei viori Stradivarius din Germania, care costa 15.000 mărci. I. Massof nota în ziarul „Rampa”, din 26 octombrie 1931, în articolul intitulat „George Enescu intim”, că din contribuția elevilor s-a strâns jumătate din sumă, restul fiind completat de marele muzician însuși pentru achiziționarea prețiosului instrument.
Preocupările pentru dezvoltarea culturii nu l-au părăsit pe Spiru Haret nici după ce nu a mai fost ministru. În dorința de a tipări în tiraje mari și la prețuri accesibile operele clasice sau originale, care prin conținutul lor didactic și literar puteau fi de folos păturilor largi de cititori, Spiru Haret a înființat societatea „Steaua”. Aceasta era deschisă tuturor celor care doreau să contribuie material și moral la realizarea obiectivelor propuse.
Nașterea Sămănătorismului în cultura română este legată de o inițiativă a lui Spiru Haret, care, în februarie 1901, odată cu revenirea sa la Minister, a proiectat împreună cu George Coșbuc și Alexandru Vlahuță programul revistei “Sămănătorul”, ce avea să apară cu fonduri asigurate prin Casa Școalelor la 2 decembrie 1901, sub conducerea celor doi scriitori. Revista a fost întâmpinată cu mult entuziasm, astfel încât la Buda, Octavian Goga și Octavian Tăslăuanu au editat revista „Luceafărul”, care a avea un program asemănător. La Bârlad și la Craiova săptămânalele „Făt Frumos” și „Ramuri” urmau aceeași orientare.
Spiru Haret a ajutat în mod direct literații români, fie cumpărându-le cărțile, fie asigurându-le o slujbă modestă și un public cititor, prin intermediul înființării unui mare număr de biblioteci populare și prin intermediul extinderii științei de carte în rândul oamenilor simpli. În sprijinul creatorilor de valoare, Spiru Haret a urmărit cu atenție debutul lui Mihail Sadoveanu, numindu-l funcționar la Casa Școalelor și acordându-i un premiu literar substanțial. Și Alexandru Macedonski, funcționar la Casa Bisericii, a beneficiat de ajutorul lui Spiru Haret. La propunerea sa, în 1901, criticul Constantin Dobrogeanu-Gherea, pe atunci patronul restaurantului din gara Ploiești, a primit plăcut surprins decorația Bene Merenti, pe care a înapoiat-o ministrului cu o scrisoare de mulțumire, care motiva refuzul pe baza ideologiei de politici diferite. Gala Galaction, doctorand la Facultatea de Teologie din Cernăuți, a fost angajat la Casa Școalelor. Panait Cerna a obținut în timpul Ministrului Spiru Haret o bursă pentru susținerea doctoratului în filosofie în Germania. Octavian Goga îi va rămâne recunoscător lui Spiru Haret pentru bursa de la Londra. Aurel Vlaicu, care sosise, însoțit de Octavian Goga, la București fusese ajutat de Spiru Haret, care, după ce asistase la o demonstrație aviatică, îi înlesnise acestuia executarea aeroplanului în arsenalul armatei. Ulterior, cu sprijinul Ministerului Instrucțiunii aeroplanul lui Vlaicu a fost construit la Școala Superioară de Arte și Meserii. Cartea lui Aurel Vlaicu despre construirea aeroplanelor a fost propusă de Spiru Haret pentru premiul Academiei Române, în valoare de 5.000 de lei.
În activitatea sa de educator, Spiru Haret a fost preocupat constant de legătura școlii cu viața, cu activitățile practice, iar la nivel universitar a insistat asupra promovării practicii prin laboratoare și seminare, pentru aprofundarea cunoștințelor teoretice de la cursuri. Meritul cel mai de seamă al lui Spiru Haret se referă la faptul că el a susținut în mod constant cauza țăranilor, conform ideii că nu e suficient să acorzi pământ, ci că e necesar să îi înveți pe proaspeții proprietari despre cultivarea și strângerea recoltelor și despre activitățile fermierilor astfel încât agricultura să se dezvolte și producția să prospere. A instituit examenul pentru certificatul de absolvire a claselor liceale (bacalaureatul) și a promovat metodele noi de predare, profesorii fiind aleși pe baza meritelor.
În 1899, Spiru Haret a propus spre votare o lege a învățământului profesional cu plan de învățământ și cu statut special pentru școlile de artă și meserii, liceele militare, seminarele teologice și școlile normale. În program au fost introduse lucrările practice agricole, considerându-se că „învățătorul să fie sătean el însuși și prin urmare să păstrezeiubirea pământului și deprinderea de al lucra”. Pentru cei a căror menire era luminarea satelor a înființat „Bibleoteca Pedagogică”, colecție în cadrul căreia se tipăreau traduceri din literatura pedagogică prin Casa Școalelor. Prin circularele sale repetate a determinat sporirea localurilor de școală: între 1897-1910 s-au ridicat în toată țara 2343 de școli, dintre care 1980 cât timp Haret a fost Ministrul al Instrucțiunii Publice, având cele trei mandate: primul de la 31 martie 1897 la 30 martie 1899, al doilea de la 14 februarie 1901 la 20 decembrie 1904 și cel de al treilea de la 12 martie 1907 la 28 decembrie 1910 și Ministru ad-interim, la Interne, de la 13 decembrie la 20 decembrie 1904.
În martie 1910, Spiru Haret se retrage atât din activitatea didactică, cât și din cea politică, demisionând, nemulțumit că nu reușise să mărească salariul învățătorilor, dar Ionel Brătianu nu-i acceptă demisia. În același an publică la București și Paris lucrarea intitulată „Mecanica socială”, utilizând pentru prima oară matematica în explicarea și înțelegerea fenomenelor sociale.
Când, în 1914, Constantin Brâncuși dorise să-i ridice lui Spiru Haret monumentul intitulat „Fântâna lui Narcis”, puțini au înțeles că ideea proiectului pornea de la un obicei românesc, construirea unei fântâni pentru sufletul însetat al răposatului. Cel care a știut să facă piatra să vorbească își imaginase finalizarea proiectului prin intermediul pietrei de râu. Mulajul în ghips se află la Muzeul de Artă Modernă din Paris, în atelierul Artistului, și înfățișează între bolovani silueta arcuită a unui bărbat șezând, ale cărui brațe încordate, cu o rotație antero-posterioară, sunt ridicate nefiresc, într-un gest de scufundare în propria-i adâncime, de scormonire cu ambele brațe a tărâmului bolovănos. Gestul are aspect titanic și conturează linia continuă a efortului de desțelenire, de descătușare a lichidului vital. Silueta lui Narcis înscrie în spațiu un arc de cerc. Închiderea cercului de-abia descris reprezintă un efort de cunoaștere și de imaginație din partea privitorului. Fântâna lui Spiru Haret a fost monumentul refuzat, proiectul anulat, care l-a determinat pe Constantin Brâncuși să părăsească definitiv țara în 1914 și să se stabilească la Paris, decepționat că ideea lucrării sale nu fusese înțeleasă și apreciată.
Înainte de stingerea sa din viață, Haret putea să scrie cu vădită mulțumire sufletească: „Plec din viață cu mulțumirea că nu am pierdut vremea și că mi-am îndeplinit datoriile atât pe cât puteam să mi le îndeplinesc în împrejurările în care am trăit și în marginea puterilor mele fizice și intelectuale”. Îndemnul său pentru urmași a fost altfel sintetizat: „Fiți harnici, onești, devotați binelui public, mai presus de toate iubiți-vă sfânta patrie. A muri pentru dânsa, a pune o piatră, măcar cât de mică, la edificiul întăririi și a gloriei ei, a închina binelui ei munca, inteligența, trebuie să fie regula vieții voastre”.
Spiru Haret s-a stins din viață la 17 decembrie 1912, în București, chinuit de o boală incurabilă. Deși n-a trăit decât 61 de ani, peste 37 de ani i-a închinat școlii, care i-a fost „casă și familie”.
Este și acesta un fel de a spune prin intermediul limbajului lapidar că Spiru Haret a căutat apa vie a cunoașterii, cu un neobosit elan copleșitor, păstrând egală cumpăna dintre static, statuar și dinamismul efortului. Există momente în care linia cercului își caută începutul și, închizându-se, oferă imaginea perfecțiunii, care se contemplă si care poate fi admirată. Și dacă aceste momente sunt rare în istoria culturală a unui neam, este cazul să le prețuim și să știm să ne bucurăm de ele.
Privind retrospectiv asupra evoluției culturii și învățământului românesc, constatăm că toate modificările și adaptările în domeniu, de la Marea Unire până astăzi, s-au aflat, pe fond, prin moștenire de fapt, sub influența ideilor și concepțiilor lui Spiru Haret.
În România zilelor noastre, în paralel cu adaptarea instituțiilor naționale la cerințele spațiului de prosperitate și de stabilitate reprezentat de Uniunea Europeană, rămân valabile cele două principii fundamentale ale gândirii și acțiunii lui Spiru Haret în domeniul învățământului și culturii, respectiv:democratismul (șanse pentru fiecare om) și activismul (implicarea în rezolvarea problemelor fundamentale ale societății).
Bibliografie: “Omul școlii” Dr. Aurel David
Prof. Virginel Iordache
Director CN de Informatică „Spiru Haret” Suceava
