La Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava se deschide mâine, în ajunul sărbătorii Botezului Domului, la ora 12:00, o expoziție retrospectivă de grafică menită să ne reamintească de cel care a fost artistul plastic, dascălul de frumos și „starostele de breaslă” al artiștilor plastici suceveni, spiritul „ardent” și „pasional”, cum scria criticul de artă Valentin Ciucă în medalionul pe care i l-a închinat în monumentalul album „Un secol de arte frumoase în Bucovina”, pictorul și graficianul ION CARP FLUERICI. Expoziția, care marchează totodată împlinirea a 60 de ani de la nașterea artistului (6 ianuarie 1947), organizată din inițiativa finului său, subprefectul Ștefan Alexandru Băișanu, cuprinde 256 de piese de grafică, selectate cu grijă din cele peste 500 de lucrări propuse pentru expunere. Ion Carp Fluerici, cu baștina în Merișanii Argeșului, a devenit, după absolvirea studiilor superioare de artă, bucovinean prin adopție, circumscriindu-se acestui spațiu în care a găsit o inepuizabilă sursă de inspirație. A lucrat temeinic, neostenit, abordând genuri variate, de la peisaj, la natură statică, de la portret, la compoziția monumental-evocatoare, impunându-se, așa cum remarca unul din exegeții săi, ca „un poet al griurilor și al echilibrului” și realizând o pictură sinceră, „o pictură a emoțiilor și trăirilor sale”. Părăsindu-ne prea devreme (16 octombrie 1998), învăluit de multiplele-i responsabilități pe care și le-a asumat, devorat de pasiunea sa pentru artă și consumându-se în insomnii creatoare, vulnerabil prin sensibilitatea cu care era înzestrat în confruntarea cu realitatea tot mai rapace, Ion Carp Fluerici s-a supus destinului său fatal de artist Capricorn, retrăgându-se pentru totdeauna „între Zenit și Nadir”. Cu câțiva ani în urmă (aprilie 2004, în Săptămâna Patimilor), prin grija câtorva prieteni colecționari, o selecție cu lucrările sale a fost prezentată pe simezele aceluiași muzeu, iar în primăvara anului trecut câteva lucrări de pictură care-i purtau semnătura au întregit cadrul inaugural al noului Restaurant „Venezia”.






