– Directorul medical adjunct, dr. Doina Ganea Motan, a precizat că dacă această valoare ar fi fost atinsă și anul trecut, acum spitalul ar fi avut un buget cu 32,5 miliarde de lei vechi mai mare
În luna septembrie indicele cazului tratat în Spitalul Județean de Urgențe Sf. Ioan cel Nou Suceava a înregistrat cel mai mare nivel de anul acesta, avînd o valoare de 0,7614. În luna august valoarea lui a fost de 0,7478. “Dacă anul trecut, în aceeași perioadă, ar fi fost aceleași indice al cazurilor tratate, bugetul spitalului ar fi fost cu 32,5 miliarde de lei vechi mai mare, ceea ce înseamnă peste 2 miliarde de lei (2,7 miliarde de lei) lunar în plus față de ce avem acum. Această creștere se va reflecta în bugetul pentru anul 2006”, a declarat dr. Doina Ganea Motan, directorul medical al spitalului sucevean. Potrivit acesteia, conducerea spitalului sucevean a făcut, ieri, o analiză împreună cu șefii de secție pentru a se înțelege cît mai bine sistemul DRG în funcție de care se asigură finanțarea pe anul următor la Spitalul Județean Suceava. “Am analizat fiecare secție în parte. Fiecare secție din spital are stabilit un indicator țintă. La Medicina Internă este un indicator țintă de 0,680 și s-a realizat 0,7701 în luna septembrie a.c., la hematologie s-a stabilit o valoare de 1,388 și s-a realizat luna trecută un indice de 1,5207, la oncologie trebuia atins nivelul de 0,988 și luna trecută am realizat 1,4268. La extrema cealaltă, din punct de vedere al indicelui cazurilor tratate luna trecută, se află secția Chirurgie maxilo-facială care are o țintă de 0,5859 și a realizat numai 0,5796”, a mai spus dr. Doina Ganea Motan. Spitalul Județean Suceava pierdea bani la buget din cauza modului defectuos de codificare a procedurilor aplicate fiecărui pacient, proceduri în funcție de care se calculează valoarea indicelui de caz în sistem DRG. DRG – grupele de diagnostice, sînt o schemă de clasificare a pacienților externați (în funcție de diagnostic), care asigură o modalitate de a asocia tipurile de pacienți cu cheltuielile spitalicești efectuate. Fiecare manevră fãcută pacientului, precum și diagnosticele sînt codificate și trecute în sistemul informațional al spitalelor, după care raportate la Ministerul Sănătății. Cum bugetul anual al spitalelor din țara noastră se calculează în prezent în funcție de cazurile rezolvate (sistem DRG) și cum se permite introducerea a doar 15 coduri de proceduri medicale și maxim 99 de total proceduri per internare în programul de calculator (deși medicii bifează toate operațiunile și deși se ajunge uneori la peste 100 de proceduri per internare), erorile de codare a procedurilor aplicate pacienților sau trecerea în sistemul informatizat a unor proceduri cotate mai slab în detrimentul celor cotate mai bine și care au fost efectuate duc la subfinanțarea spitalelor. Pînă acum spitalul pierdea astfel bani, deși erau făcute cheltuieli pentru manevrele bine cotate și care nu erau uneori trecute în statistici. Se pare că în ultima perioadă medicii șefi de secție au aplicat mai bine procedurile de codificare, acest lucru urmînd să influențeze pozitiv bugetul pentru anul viitor.
În luna septembrie, indicele de caz tratat în Spitalul Județean Suceava a înregistrat cea mai mare valoare din anul acesta
