Steaua

În loja din Ghencea iar se visează optimist



Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică, după victoria din meciul amical cu Litex Loveci, scor 3-0, că echipa sa este puternică și nu va mai avea nevoie de transferuri în următorii 2-3 ani.
„Mi-au plăcut ambele echipe folosite de Reghecampf, dar mai mult cea din repriza a doua. Echipa din repriza secundă a fost mai tehnică, iar în prima parte a fost o formație mai în forță. Mi-au plăcut frații Costea, Dumitraș, Lupu, Filip. Prestația lor mă bucură. Tibi Bălan a început să semene cu cel pe care îl știam. În prima repriză n-am pasat deloc la mijlocul terenului, dar în partea a doua s-a pasat bine la mijloc. Până acum am criticat, dar acum gata. Jucătorii sunt ambiționați. Mi-a plăcut golul lui Chipciu, dar dacă nu marca… Dar parcă nu mai e Chipciu ăla de la început. Dar a marcat și a scăpat de critici. Nu mai avem nevoie să mai facem achiziții 2-3 ani, poate așa câte unul doar. Văd o echipă puternică a Stelei, mă bucur că avem rezerve de valoare”, a spus Becali.
Finanțatorul stelist a confirmat că meciurile importante se vor disputa pe Arena Națională: „Meciurile importante le vom juca pe Arena Națională. E altceva și în plus este și rețeta financiară”.
Echipa Steaua București a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), formația bulgară Litex Loveci, pregătită de fostul internațional Hristo Stoicikov, într-un meci amical în care și-a prezentat lotul pentru sezonul 2012-2013.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Dumitraș ’37, Chipciu ’44 și M. Costea ’65.
Mulțumire și pe banca tehnică
Antrenorul echipei Steaua București, Laurențiu Reghecampf, a declarat că este mulțumit de faptul că elevii săi au pus constant probleme adversarului.
„Sunt mulțumit și de rezultat și de joc, dar cel mai mult de faptul că am pus constant probleme adversarului și i-am ținut departe de poartă. Cel mai puternic adversar în seara asta a fost căldura, de aceea am și schimbat toată echipa la pauza meciului. Suntem pregătiți de noul sezon. Ne-au ieșit unele lucruri bine, dar mai avem și altele la care mai trebuie să lucrăm. Dar e normal, la un meci oficial alta este motivarea”, a spus Reghecampf.
Tehnicianul stelist a afirmat că fiecare jucător din lot are șanse de a juca. „Am un lot puternic. Mă bucur că au intrat bine Năstăsie, Lupu și Pușcaș. Fiecare jucător are șansa lui de a intra. La antrenamente am fost mulțumit de Stanca și de aceea a intrat titular azi. Probabil că săptămâna viitoare alta va fi situația, dar asta voi decide eu și cu antrenorul cu portarii. Nu știu dacă ce s-a văzut în prima repriză este echipa de start a Stelei, important e ca fiecare jucător să dea totul atunci când intră pe teren. Dacă vreun jucător va fi relaxat la antrenamente, atunci el nu va mai fi în echipa de start a Stelei”, a precizat Reghecampf.
Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, s-a declarat mulțumit de faptul că jucătorii au tratat meciul ca pe unul oficial: „Am văzut unde suntem în momentul de față, dar ceea ce m-a mulțumit e că toții jucătorii au tratat meciul ca pe unul oficial. Au arătat respect față de acești suporteri care au venit pe o căldură inumană la stadion. Am avut un pariu că vor fi mai mulți suporteri la acest meci decât la Supercupă, iar fanii noștri au câștigat pariul în seara asta”.