În loc de fotbal, fabulă



Domnul Dumitru Dragomir este unul din marii beneficiari ai libertății. Domnia sa, un om liber (chestie care pe mine mă miră adânc) într-o țară liberă, își asumă tot setul de libertăți cetățenești, ba chiar și ceva în plus, din moment ce reușește (desigur, la ore de maximă audiență) să dea pe gură, în numele libertății de expresie, o gândire („spusă sau scrisă se numește propoziție”!) adâncă rău, conform căreia, în calitate de antrenor al echipei naționale, Loți Boloni, citez „a dispărut ca măgaru-n ceață”.
Eu, de câte ori aud câte o trimitere d-asta la zoologie, imediat (deh!, defect de filolog) mă gândesc la Donici ori Alexandrescu (de franțujii ăia, clasici ai genului, nu mai amintesc, că oricum i-ar confunda Mitică cu echipele de fotbal) și îmi spun că poate or fi citit și alde Mitică și restul bandei ceva din astea, deși au textul mai greoi decât epigrama sau, hai, ca să priceapă și ei ce vreau să spun, decât maneaua.
Mi-e greu însă să cred că la partidul în numele căruia Mitică (vă vine să credeți, oameni buni?!) ne-a făcut, preț de vreo două mandate, legi după chipul și asemănarea neuronului său, era voie să practici și altfel de lecturi decât odele închinate Leanei pe vremuri ori proza de troacă, mai recentă, ale însuși șefului de partid. Așa că cade (da, da!) varianta cu lectura și cu aplecarea către fabulă.
Mai rămâne doar tupeul fostului (oare?) milițian care, dacă așa sunt vremurile, nu mai poate pune el mâna pe pulanul cu care să-i f…rece vreo două’j’de bucăți pe spinare boanghinei nenorocite care a trădat mândrețe de țărrrrișoarrră și de Națională și s-a dus să antreneze împuțiți de papistași pân Portugalia, Franța și Belgia. Așa că, în numele libertății de expresie o bagă p-aia cu „măgaru-n ceață”.
Da’ eu tot nu pot să scap de fixația cu fabula. Am citit atâtea: cu bou și vițel, cu câine și cățel, cu vulpe, cu broască țestoasă, ce mai, cu fel de fel de animale. Uite, d-aia chestia cu măgaru-n ceață îmi sună tot o fabulă. I-aș da și titlu: „Porcul ordinar și măgarul”. Măgarul, ne-am lămurit, este Ladislau Boloni. Ia să vedem: celălalt personaj, porcul ordinar, ghiciți cine ar putea fi?