În loc de avancronică



Mi-e greu să-mi imaginez cum am putea scăpa victoria în meciul cu Ungaria. Cât de slabi am fi, ei sunt și mai slabi. Cât o fi Pițurcă de obtuz, omologul său maghiar este totuși la primul său meci ca tehnician. Și noi l-am pus cândva pe Hagi direct selecționer și am bătut Ungaria la ea acasă, însă orice altă asemănare nu există. România avea atunci jucători valoroși, proveniți de la cluburi cu nume. Azi, ungurii nu au nici măcar un jucător de clasă. Drept e că nici la noi nu mai există așa ceva. Cel mult aspiranți. Știu, Sânmărtean are talentul necesar pentru a putea fi considerat în această categorie, dar nu-i suficient, realizările sale în carieră sunt modeste. Ceea ce nu va conta însă pe teren, acolo se trăiește clipa. Să vedem dacă-l va băga Pițurcă, să nu-i găsească iar vreo accidentare… Dar, cu sau fără Sânmărtean, pe oricine ar miza Pițurcă, fie și cu Moți în poartă, trebuie să câștigăm. Nu în sensul imperativ, căci un egal nu ne-ar afecta prea mult șansele de calificare, ci în logica firească a lucrurilor. Chiar dacă deseori logica n-are nicio treabă cu fotbalul, dacă mi-ar spune cineva că sâmbătă nu vom fi în stare să luăm toate punctele, eu m-aș uita la meci din pură curiozitate, pentru a înțelege cum se poate întâmpla acest lucru.
Imediat după meciul nostru, Grecia va juca în Finlanda, nordicii urmând să ne primească marți și pe noi. Delicată programare, e greu de crezut că schiorii vor putea face două jocuri bune la interval de câteva zile. În afară de aceste meciuri oficiale, a nu se rata sâmbătă un amical între Brazilia și Argentina, că așa ceva nu se vede în fiecare zi. Partida va avea loc în China, care trăiește o adevărată febră sportivă în această perioadă. Aici au avut loc și campionatele mondiale de gimnastică, tot aici se desfășoară lumea bună tenisului. Apropo de tenis, Nadal și Federer au făcut schimb de locuri în clasamentul ATP, după ce ghinionistul spaniol s-a trezit cu altă problemă de sănătate, o apendicită. Tot ce trebuia să facă Federer era să treacă de turul secund la Shanghai, numai că argentinianul Mayer i-a opus o rezistență neașteptată, acesta având nu mai puțin de 5 mingi de meci!



Recomandări