Armată

În județul Suceava este organizat un exercițiu de mobilizare a populației pentru apărare în caz de război

În Suceava se desfășoară un exercițiu de mobilizare a militarilor în rezervă

Prefectura Suceava a anunțat că în perioada 13 – 17 mai 2019, în județul Suceava se desfășoară un exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare. Prefectul județului, Mirela Adomnicăi, a precizat că exercițiul va fi condus de Ministerul Apărării Naționale, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne.
Ea a arătat că exercițiul este organizat în baza prevederilor legale cu privire la regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război, cu privire la pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și a legii privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a țării. Mirela Adomnicăi a arătat că pe timpul exercițiului, rezerviștii cuprinși în planurile de mobilizare sunt chemați la unitățile militare, pe durata a două-trei ore, în vederea desfășurării unor activități specifice de pregătire și actualizare a datelor de evidență militară.
„Exercițiile de acest tip se planifică și se organizează periodic în toate județele țării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare al Țării, în anul premergător desfășurării acestora”, a declarat prefectul județului.

Recomandări

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei

Exercițiul de mobilizare a rezerviștilor nu este „un semn de neliniște”, ci expresia unei țări „care vrea să fie în pace”, a transmis primarul Rîmbu, de Ziua Armatei

Un teren plin de bălării și clădiri în paragină, obiectul unei sesizări a președintelui României la Curtea Constituțională

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate