Prefectură

În județ nu mai sunt localități sau locuințe inundate



Prefectul județului Suceava, Alexandru Băișanu, a anunțat că în momentul de față, în județ nu mai sunt localități sau zone inundate. Băișanu a precizat că echipele de intervenție au intervenit în toate zonele inundate, atât pentru evacuarea apelor din locuințe, cât și pentru acordarea de ajutoare.
El a precizat că Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava lucrează cu 179 de angajați în 18 locații din județ, pentru decolmatarea fântânilor și evacuarea apei din beciuri și subsoluri. Prefectul a spus că acțiunile de evacuare a apei din localități s-au încheiat în urmă cu două zile.
Băișanu a precizat că în localitățile afectate de inundație se acționează și cu efective de polițiști și jandarmi, atât pentru menținerea ordinii publice, cât și pentru evacuarea nămolului din locuințe.
În același timp, angajații E.ON lucrează pentru alimentarea cu energie electrică a localităților Rîșca, Demăcușa, Izvoarele Sucevei, Capul Câmpului, Botoșana Clit și Măneuți, Argel și Falcău.
„Trebuie spus că Direcția Sanitar Veterinară a început acțiunile de ecarisaj în localitățile afectate de inundații, iar Autoritatea de Sănătate Publică a început și va continua vaccinarea copiilor împotriva hepatitei A și vaccinarea adulților antitetanos. De asemenea, se continuă supravegherea calității apei din municipiul Fălticeni”, a precizat Băișanu.
Ajutoare pentru zonele sinistrate Băișanu a mai arătat că în cursul zilei de ieri, Prefectura a trimis în zonele afectate 11.524 peturi cu apă minerală, 800 bucăți de pâine, 400 cutii conserve de carne, 400 cutii pate, precum și carburanți în șapte localități.
Pe lângă acestea au mai fost distribuite 61.510 peturi a 1,5 litri apă minerală, 33.340 pâini, 2.000 cutii conserve de carne, 22.000 cutii pate, carburanți în alte 19 localități.
Prefectul a mai spus că au fost înlocuite 50 posturi de transformare, astfel încât s-a realizat alimentarea parțială cu energie electrică a localității Țibeni și alimentarea provizorie a stației de alimentare cu apă a municipiului Rădăuți.
De asemenea, la solicitarea primăriilor s-au organizat misiuni de evacuare a apei în localitățile Putna, Țibeni, Horodnic de Jos, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Straja, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Dornești, Brodina, Ulma, Todirești, Fălticeni, Liteni, Frumosu.
„Mai sunt doar 185 de persoane evacuate, cazate la rude sau în locațiile special amenajate pentru sinistrați, celelalte s-au întors la locuințe.
Am dat o mare atenție situației de la Ulma, unde au fost transportați trei specialiști pentru realizarea unei rețele de comunicare cu această localitate, un medic de familie și un asistent medical, cu medicamente de primă necesitate pentru evaluarea stării de sănătate a populației izolate și luarea primelor măsuri medicale, dacă situația o impune, alimente și alte materiale”, a mai declarat Alexandru Băișanu.



Recomandări

Elevii din mai multe localități ale județului pot participa la un concurs care va pune în valoare frumusețea florei din Parcul Național Călimani

Elevii din mai multe localități ale județului pot participa la un concurs care va pune în valoare frumusețea florei din Parcul Național Călimani
Elevii din mai multe localități ale județului pot participa la un concurs care va pune în valoare frumusețea florei din Parcul Național Călimani

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava