Liga I

În Giulești se joacă derbiul etapei, unul feroviar



Etapa a X-a a debutat ieri cu două meciuri, iar surpriza s-a înregistrat la Urziceni, unde echipa locală a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), de formația FC Vaslui, ultimul pentru ialomițeni înaintea întâlnirii cu Glasgow Rangers din Liga Campionilor.
Pentru echipa campioană a înscris Onofraș ’7, în timp ce golurile formației FC Vaslui au fost reușite de Gerlem ’51 și Wesley ’72.
Aceasta este prima înfrângere suferită de echipa pregătită de Dan Petrescu pe teren propriu în acest sezon. Tot ieri, formația Internațional Curtea de Argeș s-a impus, cu scorul de 2-1 (0-1), în fața echipei Unirea Alba Iulia, reușind a patra victorie în deplasare din sezonul 2009-2010 al Ligii I. Golurile au fost marcate de Chiricheș ’11 (autogol), pentru Unirea Alba Iulia, respectiv Stoianof ’57, Em. Kone ’59 pentru Internațional Curtea de Argeș.
Alte meciuri importante se vor juca astăzi și mâine. Derbiul rundei este programat între cele două echipe feroviare. Rapidul abordează meciul de pe prima treaptă a podiumului și joacă pentru un eventual investitor, în timp ce clujenii vor evolua pentru antrenorul Conceicao.
O altă partidă foarte interesantă se joacă la Brașov, între echipa care a condus campionatul etape bune și imprevizibila Dinamo.
Programul pentru astăzi și mâine:
Sâmbătă, 17 octombrie
Pandurii Tg. Jiu – Gaz Metan, ora 15:00
Rapid – CFR Cluj, ora 18:00
FC Timișoara – Ceahlăul, ora 21:00

Duminică, 18 octombrie

Gloria Bistrița – Oțelul, ora 14:00
Astra – U Craiova, ora 16:00
FC Brașov – Dinamo, ora 18:00
Poli Iași – Steaua, Antena 1, ora 20:00
Clasamentul Ligii I:
1. Rapid București 9 6 0 3 22-11 18 puncte (+6)
2. CFR Cluj 9 5 2 2 12-6 17 p. (+2)
3. FC Timișoara 9 4 5 0 11-5 17 p. (+5)
4. Unirea Urziceni 10 5 2 3 13-8 17 p. (+2)
5. FC Brașov 9 4 4 1 11-5 16 (+3)
6. FC Vaslui 10 5 1 4 16-14 16 p. (+1)
7. Steaua București 9 4 3 2 11-7 15 p. (0)
8. Dinamo București 9 4 2 3 9-5 14 p. (-1)
9. Politehnica Iași 9 4 2 3 12-10 14 p. (+2)
10. Pandurii Târgu Jiu 9 4 1 4 10-11 13 p. (+1)
11. Gaz Metan Mediaș 9 4 1 4 11-13 13 p. (-2)
12. Internațional Curtea de Argeș 10 4 0 6 9-20 12 p. (-3)
13. Universitatea Craiova 9 3 2 4 15-12 11 p. (-4)
14. Oțelul Galați 9 3 2 4 7-10 11 p. (-4)
15. Astra Ploiești 9 2 3 4 9-13 9 p. (-3)
16. Unirea Alba Iulia 10 2 2 6 12-18 8 p. (-7)
17. Ceahlăul Piatra Neamț 9 2 1 6 5-16 7 p. (-8)
18. Gloria Bistrița 9 0 3 6 5-16 3 p (-9).