Părinte, ce atitudine trebuie să aibă creștinii în fața „profețiilor” contemporane despre sfârșitul lumii?
În ultima vreme se vorbește tot mai mult în mass-media și industria cinematografică de „sfârșitul lumii” sau Apocalipsa, care urmează să vină, după unii, în anul 2012. Temerile că sfârșitul lumii este aproape se bazează pe interpretările pe care le fac „așa-zișii profeți” calendarului mayaș.
Răspunsul la întrebare îl găsim în Biblie și în învățătura Bisericii. Acestea fac deosebire între semnele vremurilor de apoi, numite impropriu „sfârșitul lumii”, și a doua venire a Mântuitorului Hristos sau Parusia. Cu toate acestea, manipulatorii pseudoreligioși și pseudoștiințifici vorbesc despre sfârșitul lumii ca despre o dispariție a omenirii ca urmare a unor cataclisme naturale (cutremure, tsunami, inundații de proporții etc.), dar despre toate acestea Biblia spune că sunt doar semne ale apropierii sfârșitului, dar nu sfârșitul propriu-zis. Semnele despre care vorbesc Biblia și Sfinții Părinți sunt menite să ne avertizeze și să ne țină în starea de veghe, mai ales că ele pot însemna sfârșitul subit al unora dintre noi sau chiar al unor comunități mai mici sau mai mari.
Dar înainte de sfârșitul definitiv al lumii, conform Apocalipsei, va fi o perioadă de trei ani și jumătate de stăpânire a lui Antihrist și abia după aceea va avea loc sfârșitul lumii, care se va realiza prin venirea Mântuitorului și Judecata de Apoi (cf. Matei 24 și textele paralele). Însuși Dumnezeu a promis că nu va mai pierde pământul cu potop de apă (Facere 9, 8-17), iar cei care speculează în continuare cu astfel de idei, sunt, de fapt, defăimători ai Cuvântului lui Dumnezeu.
A doua venire a Mântuitorului va marca sfârșitul definitiv al acestei lumi, de care absolut nimeni nu va putea scăpa.
Pe de altă parte, Parusia va însemna sfârșitul răului și intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Iată de ce creștinii adevărați ar trebui să fie permanent pregătiți și să aștepte cu bucurie acest sfârșit al lumii, dar nu să caute modalități lumești de a evita sau de a amâna venirea Domnului. Însuși Mântuitorul Hristos ne-a învățat să ne rugăm „să vie Împărăția Ta” (Matei 6, 10), iar noi spunem zilnic aceste cuvinte în rugăciunea „Tatăl nostru”, fără să mai înțelegem sensul lor real: acela de a dori sfârșitul acestei lumi și intrarea în veșnica Împărăție a lui Dumnezeu. Și Apocalipsa se încheie cu cuvintele „Vino, Doamne Iisuse!” (22, 20), iar această chemare și așteptare plină de nădejde a devenit un adevăr de credință general, mărturisit prin cuvintele: „Cred (…) în Iisus Hristos (…), care S-a înălțat la ceruri și iarăși va să vină cu slavă să judece viii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit”, încheind Crezul cu cuvintele: „aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin”. Prin urmare, cine crede altfel despre sfârșitul lumii, nu este în acord cu învățătura Bisericii și nici măcar cu cuvintele pe care le rostește în rugăciuni.
Vom putea ști momentul Parusiei?
Chiar dacă unele „semne apocaliptice” par a se împlini mai mult ca altă dată, nouă nu ne este dat să cunoaștem timpul Parusiei sau alte etape premergătoare, pentru că Dumnezeu vrea ca noi să fim într-o permanentă vigilență („privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” – Matei 25, 13). Orice speculație sau încercare de a ghici sau prezice sfârșitul lumii și venirea Domnului, despre care „nici îngerii din cer nu știu când va fi” (cf. Matei 24, 36), este o minciună care nici nu trebuie luată în seamă, pentru că este de la diavol. Sectele sau mișcările religioase au prezis deja de mai multe ori sfârșitul lumii, dar acesta nu a avut loc și nici nu poate avea loc în viitorul foarte apropiat. De ce? Pentru că mai multe profeții biblice încă nu s-au îndeplinit, iar Cuvântul lui Dumnezeu nu este mincinos; deci ele trebuie să se îndeplinească. Acestea însă nu trebuie să ne lase indiferenți, pentru că este mult mai corect și mai util să ne gândim și să ne pregătim pentru sfârșitul (moartea) fiecăruia dintre noi, care poate surveni oricând, iar odată cu moartea, așteptarea sfârșitului lumii este o așteptare a învierii de obște. La a doua venire a Domnului cei adormiți vor învia, iar cei pe care îi va prinde Parusia în viață se vor transfigura (cf. I Corinteni 15, 51-52) și așa vor fi judecați și unii, și alții fără deosebire. Creștinismul este bazat pe aceste învățături și fără ele nu există creștinism.
(Ștefan MĂRCULEȚ, Ziarul Lumina)
