Șoferii băuți provoacă în fiecare săptămână câte un grav accident rutier, soldat cu morți sau răniți grav. Aceasta este concluzia care se poate trage pe baza analizei Serviciului de Poliție Rutieră Suceava privind accidentele petrecute în primele nouă luni ale acestui an. Conform acesteia, în nouă luni, șoferi aflați sub influența băuturilor au provocat 36 de accidente rutiere grave, soldate cu 11 persoane decedate și 34 rănite grav. Dintr-un calcul simplu rezultă că, în medie, a fost câte un accident la fiecare 7,5 zile, cifra fiind mare dacă ne gândim că este vorba de evenimente rutiere cu repercusiuni grave și foarte grave.
„Avem un număr mare de accidente rutiere produse pe fondul consumului de alcool, motiv pentru care în cadrul planului cadru de acțiune pentru reducerea riscului rutier urmărim cu preponderență organizarea de acțiuni punctuale pe linia depistării șoferilor în stare de ebrietate”, a declarat comisarul Liviu Sfichi, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceavă. El a subliniat că acțiunile se organizează cu precădere în zilele de la sfârșit de săptămână și atunci când sunt sărbători, practica din ultima perioadă arătând că atunci se găsesc pe șosele cei mai mulți șoferi băuți.
De altfel, ultimele weekenduri stau drept exemple privind afirmațiile comisarului, echipajele de poliție depistând șoferi băuți unul după altul, mai ales pe timp de noapte.
Din păcate, nu de puține ori victime în accidentele de acest gen cad și oameni nevinovați. Putem aminti doar de un grav accident petrecut la finele lunii iulie a acestui an, în municipiul Vatra Dornei. Atunci, un șofer în vârstă de 25 de ani, beat, și-a scăpat mașina de sub control și, pe trotuar, a călcat un copil de 14 ani, care se deplasa pe o bicicletă.
Pe lângă aceste accidente grave, șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice provoacă aproape zilnic în județ tamponări sau accidente ușoare.