În fiecare post, mâncăm lumină din lumina adunată în produsele vegetale și în pește

În timpul postului, în Biserica Ortodoxă nu se mănâncă produse animale, carne, lapte și ouă, ci produse vegetale, pentru că produsele vegetale se obțin direct prin fotosinteză, prin acumularea de lumină, desigur lumină de la soare. Această lumină fizică se înmagazinează în plante și noi mâncăm lumină din lumina soarelui înmagazinată, depusă în plante […]. Peștele conține fosfor, iar în limba greacă „fosforos” înseamnă „purtător de lumină”. Deci, ne hrănim cu lumina adunată în produsele vegetale și în pește. Dar lumina aceasta fizică acumulată în produse vegetale este doar simbolul vizibil al luminii nevăzute, dar și netrecătoare, care este lumina Învierii lui Hristos, prezența Lui în inimile noastre.
În noaptea de Paști, însă, se binecuvântează carnea, ouăle și brânza tocmai pentru a arăta că ele nu sunt rele în sine pentru că sunt daruri de la Dumnezeu dar ne-am înfrânat de la ele în mod liber ca să ne pregătim mai mult pentru rugăciune. Când ne îmbuibăm cu produse animale, trupul nostru se îngreuiază și nu mai este atât de sprinten pentru a se hrăni spiritual în primul rând, cu rugăciunea, cu citirea Scripturilor, cu citirea Psaltirii, cu citirea scrierilor sfinților, cu metaniile multe care însemnează mișcări ale pocăinței, ale smereniei și ale bucuriei dăruirii noastre ca o jertfă sfântă lui Dumnezeu Hristos Domnul, care s-a jertfit din iubire pentru noi, s-a Jertfit pentru noi.
Deci iată cum, iubiți credincioși, în această perioadă de acumulare de lumină duhovnicească în suflet ne hrănim cu produse care s-au format în primul rând din lumina soarelui. Să unim postul cu cele două aripi ale sale pentru a fi primit în Împărăția Cerurilor și anume rugăciunea fierbinte și milostenia făcută cu smerenie. Cât putem fiecare dintre noi, dacă nu putem face milostenie materială, facem una spirituală, cu un cuvânt bun, cu o prezență lângă un om singur sau bolnav, cu un cuvânt de încurajare cu o faptă bună, cu o rugăciune făcută pentru altul care nu se mai poate ruga, sau nu știe să se roage, sau nu se roagă îndeajuns. Toate acestea sunt fapte ale milosteniei trupești și sufletești. Cu un cuvânt de îmbărbătare, cu o carte duhovnicească împrumutată cuiva să citească în această perioadă, facem milostenie sufletească, dăruim un dar duhovnicesc. Cu o rugăciune pe care o punem la dispoziția altuia ca s-o învețe, facem milostenie pentru sufletul lui prin tot ceea ce arăta iubire față de semenii noștri și, mai ales, pentru sănătatea și mântuirea lor. Când ne rugăm pentru alții, facem milostenie pentru ei. Ei bine, să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să simțim în timpul postului începutul bucuriei Învierii, începutul întâlnirii noastre cu Hristos Domnul cel răstignit și înviat spre slava Lui și spre a noastră mântuire. Amin!
(Doxologia.ro )