Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a stabilit în cursul zilei de ieri coordonatele la care pot ateriza elicopterele SMURD în situația în care va fi necesară intervenția acestora. Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a precizat că aceste locații unde vor putea ateriza elicopterele pentru intervenții în situații de urgență au fost stabilite pentru fiecare municipiu, oraș și comună din județ. Sinescu a arătat că toate aceste locații au fost verificate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, astfel încât în situația în care va fi nevoie să se intervină cu elicopterele SMURD să se cunoască exact coordonatele unde pot ateriza.
„Tot în cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență, a fost prezentată procedura de utilizare a aeroporturilor și heliporturilor pe timp de zi și noapte pentru aeronavele și elicopterele SMURD și ale Ministerului Administrației și Internelor. Astfel, a fost stabilit un set unitar de reguli pentru reglementarea activităților care se desfășoară pentru coordonarea misiunilor ce implică suport aviatic”, a declarat prefectul județului Suceava.
Pe de altă parte, el a arătat că în cursul zilei de ieri a fost prezentat raportul de activitate al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava pentru primul semestru al acestui an.
„În această perioadă, activitatea Comitetului s-a încadrat în prevederile legale care reglementează acest domeniu. În acest context, datorită unei bune colaborări între instituțiile reprezentate în acest comitet s-a realizat gestionarea eficientă a evenimentelor produse pe raza administrativ teritorială a județului Suceava, prevenindu-se o eventuală evoluție negativă a acestora prin măsuri specifice de remediere”, a încheiat Florin Sinescu.
Organizare
În fiecare localitate a județului au fost stabilite coordonatele unde pot ateriza elicopterele SMURD
