Pot creștinii să facă mâncare pentru ei, să dea hrană la vite, să îngrijească de bolnavi în ziua duminicii?
Cinstirea duminicii nu este impietată prin săvârșirea anumitor munci, ca, de exemplu, curățitul sumar al casei, fiertul bucatelor, hrănirea și adăparea dobitoacelor etc. Sunt apoi activități care nu pot fi întrerupte în zi de duminică, în uzine, trenuri etc.
De ce de multe ori copiii când sunt mici ascultă și îi cinstesc pe părinți, iar când se fac mari se împotrivesc și devin răi, necredincioși, spre întristarea părinților lor?
Din cauza mediului viciat în care au ajuns și a influențelor rele, care i-au întors din calea înfăptuirii binelui, inclusiv a cinstirii părinților. Îndeosebi ispitele, venite de la diavol, înfățișează în locul binelui adevărat un bine înșelător și pierzător de suflet. Ispitele, care sunt îndemn la păcat, trezesc pofta plăcerilor înșelătoare, răstoarnă ordinea morală firească, deci îndepărtează de la ascultarea față de părinți și de la credință, care e frână a dezordinii morale. Îndeosebi, există o vârstă, când cei neformați încă nu pot să vadă punctul luminos, nici atât pe cel negru al distracțiilor, din cauza puternicei lor receptivități la aceste impresii.
Care este cea mai înaltă școală de formare a copiilor în duh creștin?
Este școala pildei părinților în familie și a păstorilor sufletești în biserică, dar și în conduita de toate zilele. În familie, părinții țin locul preoților. După cum preoții sunt chemați să învețe și să aplice legea lui Dumnezeu, tot așa părinții sunt îndatorați să sfințească viața copiilor lor, să conlucreze cu Duhul Sfânt la zidirea lor sufletească în frica și dragostea de Dumnezeu.
(Arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhovnicești)